Arhive lunare: Ianuarie 2011

Ce asteptam de fapt?

Photoxpress_2441979

Intrucat trec printr-o perioada cu iz de stagnare, m-am hotarat sa abordez acest subiect. De-a lungul timpului, am invatat ca atunci cand planurile noastre se vad amanate din diverse motive, socotim ca de fapt suntem intr-o perioada de asteptare care necesita rabdare.

Apoi am descoperit ca rabdarea nu e totuna cu asteptarea. Pornind de la premisa ca totul se intampla la momentul potrivit sau atunci cand esti pregatit, m-am trezit ca astept nerabdatoare sa se intample „ceva” anume in viata mea. Acel ceva parea ca intarzie sa apara si m-am trezit ca un calator dintr-un aeroport, iritat ca avionul cu care trebuia sa plece are o intarziere nedeterminata.

Mi-am amintit ca am vazut oameni blocati de zeci de ani in aceasta „sala de asteptare” mentala, o sala plina cu ganduri si iluzii care in realitate nu vor sa zboare. Timpul trece si oamenii uita ce asteapta de fapt- o lume mai buna? un viitor mai bun? Ramane doar…placerea asteptarii.

Incetul cu incetul am descoperit ca asteptarea, atat timp cat e statica e inutila. Degeaba astept momentul potrivit, daca eu nu fac nimic pentru a fi pregatit pentru acel moment. Ce astept de fapt ? In traducere ar suna cam asa : Ma astept pe mine ca sa ma pregatesc pentru a astepta momentul oportun. E ilogic…Interesant e ca am intalnit oameni care intr-adevar asteapta aceasta „asteptare”.

O intrebare zen m-a zdruncinat apoi: Daca in realitate nu exista nimic dupa care sa astept?

(Raspuns: atunci nu mai pierd vremea si trec la actiune Smile )

3 comentarii

Din categoria Lectii

Eclipsa totala de minte

freds_excellent_eclipse_img

Ideea pentru acest titlu mi-a venit dupa ce am devenit pentru cateva clipe observatorul gandurilor mele. Nu stiu daca ti s-a intamplat vreodata sa vrei sa faci un lucru si in mintea ta sa apara zeci de ganduri care sa te intoarca pe toate partile…ca pe un obiect.

La inceput acordam atentie fiecarui gand. Cu timpul am realizat ca sunt doar ganduri si n-o sa-mi creeze realitatea decat daca le permit asta. Imi amintesc ca atunci cand ma identificam cu vreun gand, chiar credeam ca eu l-am fabricat, in timp ce acesta de fapt venise doar in vizita. Dar, ca o gazda buna ce eram, eu il tratam regeste, in loc sa-l privesc cu detasare.

Doar pentru ca o planta a crescut in curtea mintii mele, nu inseamna ca eu sunt creatorul ei.

Maestrul meu de arte martiale are obiceiul ca in prima jumatate a antrenamentului sa ne ceara exercitii care necesita mult efort fizic. Asta pentru ca in a doua parte urmeaza acele miscari care in timp devin adevarata arta. Acele miscari nu pot fi executate correct daca mintea ta e dispersata.

Interesant e faptul ca la sfarsitul antrenamentului ne-a spus ca daca nu avem corpul obosit, mintea va continua sa lucreze cu ganduri, ceea ce duce la pierderea echilibrului in miscari.

Cand corpul e obosit, pur si simplu nu-ti mai asculti mintea. De ce ? Pentru ca ea devine in acel moment una cu corpul, iar daca acesta e in miscare, devine una cu actiunea. Atunci poti spune cu adevarat ca esti in prezent : cand mintea, corpul si spiritul devin una.

Cineva spunea odata ca atunci ca motivul pentru care un gimnast executa extrem de bine la antrenament miscarile, dar nu la fel in timpul olimpiadei este medalia. O bucata de aur, argint sau bronz ii separa mintea de corp in acel moment si el nu mai este un intreg. In schimb, daca reuseste ca cel putin pe durata exercitiului sa nu fie « imprastiat » in mai multe parti, va reusi, lucru ce-mi aduce aminte de cartea si filmul Peaceful warrior.

Si pentru ca mintea mea sa taca nu vad alta varianta decat s-o pun la lucru. As putea s-o compar cu o baba cicalitoare care vorbeste intruna fara sa faca nimic pentru ca nu mai are cand.

Asa ca am invatat si invat in continuare cum sa creez o eclipsa totala de minte, astfel incat ea sa ramana acolo dar sa fie una cu Prezentul. Ce se intampla cand mintea tace? Te intalnesti cu tine insuti…

2 comentarii

Din categoria Lectii

Gata cu „Nu pot”

ski-wallpaper-winter-sport

De curand am invatat sa schiez, un sport care imi parea extrem de complicat. Din pacate, nici nu m-am urcat bine pe schiuri pentru prima data, ca am inceput sa conjug verbul a putea, precedat bineinteles de conjunctia „Nu”. Si uite asa din „Nu pot” n-am scos-o cateva ore bune, pana cand am constientizat acest lucru.

Normal ca atunci cand am dat sonorul mintii mai incet, mi-am dat drumul pe partie si culmea…am putut. Aceasta banala intamplare m-a facut sa inteleg ca m-am impiedicat foarte des in viata de un simplu verb conjugat extrem de mult in forma negativa, la prezent si la timpul trecut cand voiam sa ma scuz bineinteles.

Oare de cate mii de ori in aceasta viata ne convine sa ne impiedicam de acest „Nu pot”, insotit neaparat de justificari mai mult sau mai putin credibile ? Da, orice scuza ai gasi este credibila atata timp cat tu o crezi, e logic. Si atunci mi-am pus intrebarea : „Oare eu chiar cred cu adevarat ce spun sau doar ma folosesc de Nu pot pentru a evita un disconfort ?” Spun asta pentru ca orice e nou creeaza un mare disconfort pentru acea parte din tine care e obisnuita sa se comporte intr-un alt fel.

Mintea mea a gasit foarte multe scuze pana acum si am acordat prea multa atentie unor simple ganduri ce au devenit cuvinte-obstacole imbracate in diverse forme gramaticale. Nu am inceput sa-mi repet ca pot, cum era de asteptat, ci am incetat doar sa cred ca nu pot. Si din acel moment totul a inceput sa curga, la fel de natural ca apa de pe munte, iar miscarile au venit de la sine.

Apoi am ridicat ochii spre cer si am vazut pasari zburand…Zburau de parca cineva ar fi scris pe cer cu zborul lor un mesaj criptat. Nu cred ca ele si-au pus vreodata intrebarea daca zborul lor e corect sau nu, daca pot sau nu pot sa zboare intr-un anume fel, daca e mai bine sa zbori sau sa stai de-o parte pentru a evita orice accidentare.

Dupa ce am admirat acel zbor cu ochii unui copil care vedea prima oara niste aripi pe cer, mi-am dat drumul, lasand in urma mea niste S-uri scrise parca de o mana invizibila, in ale carei degete corpul meu parea un mic stilou pe o foaie alba de zapada.

3 comentarii

Din categoria Lectii

Mesaj de bun venit

Dupa mult timp de ezitare, teama sau chiar resemnare, m-am hotarat sa fac ce stiu eu mai bine: sa scriu. M-am saturat sa ma prefac ca nu aud acel strigat care vine din interiorul meu si care tot ce-si doreste e sa fie manifestat, asemenea unei cascade.

Dar de data asta, mi-am deschis bine urechile si am inceput sa-l ascult. Pentru prima data dupa mult timp, nu mai caut sa ascult doar ce au altii de spus, ci ascult o voce interioara, caci am inteles ca esentialul nu-l voi descoperi niciodata la taraba ; acesta e ascuns in locul in care nu te-ai fi gandit niciodata sa cauti : in tine !

Imi amintesc de afirmatia lui Michelangelo dupa ce a sculptat statuia lui David : « David era deja acolo. Eu n-am facut decat sa dau piatra la o parte. » Si pentru ca mesajul marilor personalitati e inca foarte actual, m-am hotarat si eu sa dau piatra la o parte cu ajutorul scrisului, pentru ca esentialul sa iasa la lumina.

Si pentru ca voi sculpta in cuvinte lectii de viata, te invit sa iei parte la toate incercarile mele, intrucat e foarte probabil sa te regasesti sau cel putin sa-ti dea de gandit.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

14 comentarii

Din categoria Lectii