Intalnirea Empower

images

Cu unii oameni ne întâlnim pentru a obține ceva anume, un rezultat, o soluție la o problemă. Acesta este cazul cel mai des întâlnit. Cu alții în schimb ne întâlnim doar pentru că ne simțim bine în prezența lor, atât de bine încât nici nu ar mai fi nevoie de cuvinte.

Orice întâlnire presupune un schimb în urma căruia cei care s-au întâlnit nu mai sunt aceiași, chiar dacă nu-și dau seama imediat de acest lucru. De cele mai multe ori, oamenii au impresia că schimbă doar cuvinte, păreri sau idei, însă schimbă și zâmbete, admirații și mai ales, schimbă energie.

Aseară am avut parte de o întâlnire interesantă, cu oameni frumoși și deschiși în care am făcut schimb de lecții de viață, motiv pentru care am ales să scriu despre acest eveniment. A fost minunat să observ cum fiecare om prezent e un adevărat univers în sine, în plină explorare și în plină expansiune. Dar și mai minunat a fost să văd cum aceste universuri se unifică într-un singur vers (uni-vers) și cum conexiunea care se creează devine o adevărată poezie.

Sunt recunoscătoare că am întâlnit din nou oameni valoroși prin prețuirea pe care o acordă propriei ființe, importanți prin prioritatea pe care o atribuie dezvoltării lor personale, unici prin armonia diferențelor (ce bine că suntem diferiți), creativi prin capacitatea de a-și crea sensul propriei vieți și mai ales speciali prin bucuria de a trăi cel mai special moment din viață: momentul prezent.

Vă mulțumesc. O piesa superba!

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Lectii

2 răspunsuri la „Intalnirea Empower

  1. Ce frumos ai scris… Aici merge foarte bine un citat: ” Iar unii dintre ei, oamenii care au declansat in noi acea furtuna atat de necesara stralucirii, nici macar nu vor sti vreodata cat de mult din ceea ce suntem le datoram. ”
    Îmi pare rău că nu am fost prezentă…

  2. Multumesc, intr-adevar e minunat citatul 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s