Gardienii destinului – destin sau liber arbitru?

images34

Pentru a fi în ton cu titlul pe care l-am dat acestui blog, am decis să scriu o serie de articole despre filmele care m-au inspirat. Nu voi povesti filmul și nici nu voi face critică de film, voi lua din el exact acele lucruri pe care le consider folositoare, atât de folositoare încât vreau să le împărtășesc cu voi.

Voi începe cu cel mai recent film pe care l-am vizionat- The adjustment bureau (2011)tradus Gardienii destinului. Cred că acest film răspunde la întrebările noastre legate de soartă și de liberul arbitru. În ce măsură lucrurile din viața mea se întâmplă pentru că așa trebuie sau pentru că eu aleg asta? În cazul meu pot spune că acest film mi-a confirmat acel răspuns pe care-l știam deja.

Nu putem nega că există un Mare Plan conform căruia umanitatea se mișcă într-o anumită direcție. E suficient să studiezi istoria pentru a observa că există un plan la scară globală de care nu ne-a spus nimeni la școală. De altfel, dacă totul s-ar fi desfășurat la întâmplare, de mult timp noi oamenii nu mai eram aici pe pământ, după cum spune și o replică din acest film.

Însă ceea ce atrage nu este istoria globală, ci istoria personală. Când omul de se duce înapoi pe firul vieții sale, dacă și-a învățat lecțiile, poate să înțeleagă cu multă claritate de ce lucrurile s-au desfășurat într-un anumit fel. Ceea ce m-a captivat în acest film a fost deschiderea ușilor și voința extraordinară a personajului de a se transforma dintr-o unealtă aflată în mâinile destinului, într-o ființă complexă, capabilă să-și ia viața în propriile mâini și să-și creeze propriul plan.

Personajul deschide numeroase uși fără a ști ce se află dincolo. Astfel, dacă vrei să-ți creezi tu soarta, e nevoie de voință și de curajul de a risca, de a înfrunta necunoscutul. Spun asta deoarece atunci când nu cunoaștem ceva apare frica. Drumul celor două personaje e o metaforă în care fiecare dintre noi se poate regăsi.

Nu știu care e Marele Plan pentru omenire în această perioadă, dar cu siguranță noi îl putem modifica. Iar dacă apariția atâtor filme, cărți, cursuri cu mesaje profunde pentru noi face parte din planul divin, atunci nu pot decât să mă bucur că se întâmplă, indiferent de varianta inițială a planului.

Mesajul meu coincide cu cel din film: luptă pentru a te depăși, pentru a ieși din tiparul sorții și nu uita că liberul arbitru e un dar, însă nu oricine știe să-l folosească. Iar atunci când iei o decizie, ai grijă să fie alegerea ta, și nu o obligație deghizată în alegere. Sper că te-am convins să vizionezi acest film.

7 comentarii

Din categoria Filme cu mesaj

7 răspunsuri la „Gardienii destinului – destin sau liber arbitru?

  1. să ştii că ai facut-o…mulţumesc frumos!

  2. Claudia

    Mi-a placut.. m-a fascinat… multumesc!

  3. banifarabani

    Toată viaţa e un film despre ALEGERI! Să văd, dacă reuşesc să găsesc filmul. Dar… chiar merită?
    Am văzut însă un film mai puţin violent decât acest trailer, şi în care tema alegerilor care ne definesc, e tratată mult mai puţin în „the american way”: „The Lord Of The Rings”. Se mai poate spune ceva nou în acest film? Eventual, se poate spune altfel, ACELAŞI ADEVĂR…. Mai violent, mai şocant, mai brutal, mai americăneşte: We have the weapons, we have the resources, we have the money, y have the choice!
    Acesta e mesajul pe care mi-l transmite trailerul.
    Şi mă întreb: Am oare timp pentru aşa ceva?
    Totuşi, rămân la întrebarea „De ce atâta violenţă, pentru a spune un adevăr atât de simplu?”
    Şi încă una: AI RECOMANDA COPILULUI TĂU DE 10 ANI ACEST FILM?
    Aş merge mai jos cu limita de vârstă, dar am impresia că deja m-am dus cam jos!…
    „Lord Of The Rings”, are o adresabilitate universală, în vreme ce acest trailer se adresează unui public… „pour les connaisseurs”?!

  4. banifarabani

    PS: Poate ai dreptate! Toate îşi au rostul lor!
    Mi-am amintit că, pentru a îşi schimba modul de gândire, unii oameni au nevoie de cutremure de 8 grade Richter, 17 -22 decembrie 1989, tsunami, erupţii vulcanice, războaie mai mult ori mai puţin mondiale, molime, inundaţii de proporţii geografice, SIDA şi alte asemenea…

  5. banifarabani

    Am reflectat… Crede că acest film îmi spune mult mai multe despre alegeri, decât „gardienii”… Sau „Salariaţii biroului de ajustări”…

Lasă un răspuns către oanaemerich Anulează răspunsul