Arhive lunare: Mai 2011

Inseparables

black-and-white-paris-spring

Am revenit după o scurtă vacanță care mi-a dat o nouă șansă de a afla mai multe despre mine. Am colindat străzile Parisului cu încântare și dezamăgire, înălțându-mă odată cu turnul Eiffel și coborând odată cu Sena sub podurile mizerabile, atât de bine descrise cândva de Victor Hugo. E minunat cum se amestecă frumosul cu urâtul într-un oraș cu o populație mozaic. M-am pierdut în grădinile de la Versailles, în gunoaiele din Montmartre și m-am regăsit în mine însămi.

Ce am avut de învățat din această excursie? Că de fiecare dată când cauți frumosul vei găsi și urâtul, ca o pereche de îndrăgostiți inseparabili. Dacă ai așteptări, sunt foarte mari șansele să primești contrariul lor…De ce? E o lege a universului…cu cât te focalizezi mai mult pe un aspect respingând opusul său, cu atât vei da mai multă putere forței opuse.

Cu alte cuvinte…de ce cauți liniștea vei avea parte de mai multă gălăgie, cu cât ai mai multe așteptări de la cineva cu atât îl vei îndepărta mai mult de tine, cu cât te axezi mai mult doar pe partea frumoasă a lucrurilor, cu atât viața te va pune în situații care îți vor evidenția partea negativă.

Respingerea a tot ceea ce nu ne convine ne duce mai devreme sau mai târziu la blocaje. Faimosul principiu yin și yang se aplică foarte bine în viață atât timp cât nu separi yin-ul de yang, frumosul de urât, binele de rău. E acea coincidentia oppositorum de care vorbea atât de frumos Mircea Eliade în lucrările lui.

Suferința vine întotdeauna din separare, din fragmentare, în timp ce iubirea vine din uniune și din comuniune cu întregul. Mintea noastră e cea care ne separă de întreg, e cea care validează sau invalidează biletul nostru pentru accesarea prezentului.. De cele mai multe ori rămânem blocați în gara propriilor gânduri și frici care nu ne mai lasă să ne urcăm în niciun tren, împiedicându-ne astfel să călătorim, să trăim cu adevărat.

Un comentariu

Din categoria Lectii

Scriindu-mi muzica

laptop-typing-blur

Pentru că în ultima vreme mi-am redescoperit bucuria de a scrie, îți voi mărturisi un mic secret. Când scriu sufletul meu se vindecă, când scriu e ca și cum l-aș da cu o alifie cu iz de lavandă…și totul în mine se calmează. Când scriu…mă simt ca un pianist care cântă la pianul lui preferat, cu deosebirea că tastele mele sunt clapele, iar muzica care iese din rezonanța cuvintelor e o muzică care se aude doar în interior.

Nu voi înceta niciodată să-mi cânt muzica, chiar dacă unii nu o aud și chiar dacă am senzația că nu-mi aparține. De fapt, această muzicalitate pe care o creează poezia cuvintelor nu-i aparține cu adevărat autorului și acesta e cazul oricărui artist. Autorul nu e decât acel instrument prin care se revarsă un mesaj. Cu cât e mai profund mesajul, cu atât forma pe care acesta o ia la crearea lui e mai frumoasă. Dar să nu rămânem poticniți în formă, să trecem dincolo de ea.

Anul acest am fost la o conferință la TEDex unde a vorbit cineva care credeam că nu mă va impresiona cu nimic din ceea ce spune, asta pentru că am simțit că nu rezonez cu ideile lui de la prima frază rostită, acesta fiind de altfel un fost politician. Și când eram eu mai plictisită, s-a aprins un beculeț la următoarele cuvinte: „Dacă ai un blog și ai reușit să convingi un singur om să îți citească rândurile e o mare reușită, nu te opri. Dacă nu-ți vei ocupa locul în această lume, altcineva netalentat o va face în locul tău și n-o să-ți convină cum o face”.

Nu știu dacă am reprodus cu exactitate cuvintele sale, însă mesajul e același. Avea mare dreptate…fapt care mi-a confirmat din nou că mesajele vin de la cine nu ne așteptăm, că e bine să rămânem deschiși chiar dacă nu-l simpatizăm pe omul din fața noastră. De regulă avem cel mai mult de învățat din situațiile neplăcute și de la oamenii care nu ne plac, pentru că ei scot acel ceva din noi care trebuie să iasă la suprafață.

Mă bucur că am reușit să conving cel puțin câteva zeci de oameni să citească aceste rânduri care…repet, mi le dă inspirația. Cine este inspirația? Încă n-am aflat cu exactitate, pentru că poate fi orice, însă cu siguranță nu e ceva palpabil. Arta e cea mai bună dovadă a faptului că materia e doar forma în care se revarsă spiritul, niciodată invers.

M-a captivat această muzică care mă exprimă atât de bine…

6 comentarii

Din categoria Lectii

Furtuna din interior

4367843880_c5695e8143

Am revenit, dragă cititorule, dacă ți-a fost dor să arunci o privire în rândurile mele semănate cu litere încolăcite precum trandafirii agățători.

În urmă cu câțiva ani eram o tânără cu ochii mari și triști care credea că poate sfărâma lumea între pleoapele ei dacă își închide acei ochi și se face că nu vede. Furtuni de lacrimi se iscau când sfărâmam lumea în care nu mă regăseam, tunete de durere răbufneau din interiorul unei ființe atât de fragilă în aparență.

Pe vremea aceea nu știam că furtunile eliberează, nu știam că de ceea ce fugi nu scapi niciodată. Mânia din mine reflecta atâta forță încât mă speriam să nu pierd controlul asupra mea. De fapt nu putem controla lucrurile de care nu suntem conștienți. Tot ceea ce facem mecanic zilnic, fără a ne pune nicio întrebare ne controlează.

Cu greu am învățat să-mi dau drumul, să las acel strigăt atât de frumos surprins în pictura lui Munch să iasă din mine. Pentru un om care o mare parte din viața lui a reprimat emoții de frică să nu rănească sau mai bine zis de frică să nu se rănească, a lăsa să iasă totul la suprafață nu a fost o experiență foarte plăcută. De regulă la suprafață nu ies decât gunoaiele, lucrurile inutile de care ne-am agățat o viață, așa cum plutesc sticlele de plastic pe apele râurilor din România. Dar nu poți fugi la nesfârșit de acea parte deloc frumoasă care zace în tine.

Totul a început cu un strigăt scos pe o expirație puternică care nu era nici de durere, nici de spaimă, nici de bucurie. Apoi am simțit foșnetul copacilor, ca și cum pădurea m-ar fi îmbrățișat.

Ai simțit vreodată calmul de după furtună? Poate că nu întâmplător înainte de furtună se spune că e liniște, iar după furtună i se spune calm. Pentru că nu se instalează un calm pasiv, ci unul activ, natura reîmprospătată își reia cursul după o furtună cu tunete și fulgere. Fulgerul din mine a fost o rază de lumină, o deschizătură prin care mi s-a arătat că dincolo de ceea ce am trăit până acum există altceva.

Am scris aceste rânduri fără un motiv anume, din bucuria pură și simplă de a scrie sau datorită furtunii de cuvinte care s-a revărsat asupra mea, dar mesajul meu pentru tine este să dai drumul furtunii din tine dacă simți că s-au adunat prea multe, e păcat să nu simți gustul eliberării.

Grow from the inside…

2 comentarii

Din categoria Lectii

Mărturisire…

meditatii_paceinmine

Doamne, am de făcut o mărturisire:

Am greșit mult până să mă îndrept, dar cu fiecare căzătură am devenit mai înțelept.

Am judecat pe alții pe nedrept, dar mi-am deschis mai tare ochii să înțeleg.

Am plâns și-am strigat a neputință, dar m-am ridicat din propria-mi voință.

Am rătăcit prin locuri nedorite, dar m-am întors acasă cu picioarele obosite.

Am crezut că tot ce zboară se mănâncă, când de fapt eu nu crescusem încă.

Am călcat prin bălți și prin noroi, dar m-am spălat cu lacrimi în șuvoi.

Am ajuns departe într-un loc de vanitate plin, dar m-am întors din drum, căci îmi era străin.

M-am luptat cu gândurile-mi multe, dar m-am predat, căci inima-mi nu dorea să lupte.

Am zburat din mândrie pe culmi înalte și abrupte, dar m-am trezit o pasăre cu aripile rupte.

M-am pierdut în ale lumii lucruri trecătoare, până-n ziua în care a început să-mi cânte…o privighetoare.

Am căutat bogățiile acestei lumi, dar unde căutam eu era doar aur transformat în scrum.

Am încetat să mă mai plâng și-am învățat să mă ridic râzând

Căci te-am găsit pe tine, Doamne, într-o fărâmă de pământ,

Într-un strop de rouă, în al păsărilor cânt

În căderea ploii și-ntr-un suflet blând.

Îmi ridic brațele acum și închin aceste versuri în semn de mulțumire,

Căci am scris prea mult cu litere de fum și prea puțin cu versuri de iubire.

(Adela)

12 comentarii

Din categoria Versuri

Clasicilor mei

fata-in-iarba

În urmă cu câțiva ani eram o tânără visătoare pasionată de literatură și căutând în cărți ceva…anume. Căutarea mea s-a transformat încet-încet într-o plăcere, mă abandonam lecturii atât de intens, încât numai corpul îmi mai părea un impediment, o ispită asemănătoare celei care apare într-o meditație profundă.

A fost nevoie de timp și de multe experiențe pentru a înțelege că răspunsurile pe care le găseam la acei autori clasici atât de fascinanți nu mă împlineau. Pentru că citeam o carte de mii de pagini pentru a găsi o frază de care să mă agăț, o frază magică asemenea celor incantate de vrăjitoare în secolele pierdute, o frază care să-mi deschidă acea poartă spre…acel ceva.

Adevărul e că nu știam ce caut dar intuiția mă împingea să caut și să caut, să-i transform pe toți acei autori în propriii mei maeștri, poate din dezamăgirea trăită de adolescentul care caută modele vii în jurul său și constată lipsa lor.

Acum știu că toate acele căutări în cărți nu reprezentau decât nevoia acută de a explora lumea mea interioară. Acum știu că toate acele citate de care mă agățam nu erau decât niște bucăți minuscule rupte din marele puzzle al universului. Acum am renunțat să mă mai pierd în abisurile minții prin cuvinte și gânduri încâlcite, nu știu dacă marii mei clasici preferați au înțeles că ceea ce ei căutau nu putea fi găsit cu mintea sau cu intelectul.

Sunt convinsă că mulți dintre ei au înțeles, însă n-au mai scris despre asta pentru că odată ce înțelegi…cuvintele înșirate pe portativul rațiunii nu mai au muzică. De aceea am ales să-mi scriu muzica pe portativul spiritului, iar intuiției mele i-am oferit rolul de dirijor.

Vă mulțumesc, dragii mei scriitori clasici pentru indiciile oferite, dar acum maeștrii mei sunt vii, așa cum au fost poate și cei care v-au inspirat pe voi. Acum vă pot reciti altfel, vă pot înțelege durerile și bucuriile pe care le-ați exprimate prin atâtea personaje zugrăvite în milioane de cuvinte.

5 comentarii

Din categoria Lectii

Ai primit un mesaj!

message-in-bottle

Am revenit după o pauză de la scris, dar n-am rezistat foarte mult deoparte. În fiecare zi mai tai jos de pe lista  o frică sau o prejudecată dobândită de mult timp și cu fiecare tăiere simt o ușurare. Zilnic ni se dau situații menite să ne ajute să conștientizăm, zilnic ni se oferă răspunsul la întrebările care ne frământă, iar dacă nu le vedem e pentru că nu căutăm unde trebuie mesajele.

E ca și cum ai ști că trebuie să primești un mesaj dar nu cauți decât în cutia poștală, poate acel mesaj a ajuns și altcumva la tine, poate prin telefon,  printr-un porumbel, însă n-ai verificat toate variantele.

Când eram mică, neexistând internet sau telefonie mobilă, obișnuiam împreună cu prietena mea cea mai bună să ne scriem bilețele pe care le lăsam sub pragul de la ușă. Ne scriam zilnic și abia așteptam să văd ce mi-a scris nou. Într-o zi când așteptam răspuns de la ea și am verificat sub prag nu era niciun bilețel.

Zilele au trecut și nu mai primeam nimic, întristându-mă ca o fetiță cu ochii mari și plini de dezamăgire ce eram. Apoi ne-am întâlnit și i-am reproșat absența, însă ea mi-a spus că nu a încetat nicio zi să-mi scrie. N-am crezut-o și am plecat dezamăgită, dar când să intru în casă am văzut femeia de serviciu de pe scară cum mătura un bilețel de sub prag. Aceasta mutase toate bilețelele de la prietena mea sub ghiveciul unei flori de lângă ușa apartamentului în care locuiam.

Lumina s-a aprins din nou în ochii unei fetițe pentru care acea legătură de prietenie însemna enorm. Am început să culeg toate bilețele cu scrisul mare specific unui copil și să le citesc cu atâta fericire în inimă.

Cred că de multe ori ne grăbim să judecăm, ne grăbim să ne urcăm în barca dezămăgirii. Dacă ne schimbăm unghiul din care privim, soluția devine vizibilă la orizont. Dacă aștepti un mesaj, fie că îl aștepti de la Univers, de la Dumnezeu, de la cineva drag sau chiar de la tine, asigură-te că ai verificat toate locurile și situațiile prin care acel mesaj putea ajunge la tine. Acesta există și abia așteaptă să fie citit…de tine.

9 comentarii

Din categoria Lectii