Arhive lunare: Iunie 2011

Citind printre suflete

img04Iubesc oamenii cu tot misterul pe care aceștia îl reprezintă, motiv pentru care am ales să mă transform dintr-un simplu cititor de cărți într-un cititor de suflete. Grea misiune…nu-mi place întotdeauna ceea ce citesc, e ca și cum îți vine să arunci o carte din mână când vezi ce scrie în ea și totuși…ceva mă îndeamnă să nu mă grăbesc să renunț și s-o citesc până la capăt. Cine știe…poate finalul e chiar spectaculos.

Ce faci când vezi mai mult decât ai vrea la oamenii din jurul tău? Mă uit la ei cu înțelegere deoarece de multe ori e ca și cum m-aș uita la mine. Mă descopăr zilnic prin experiențe și, Doamne, ce frică îmi era mai demult de experiențe noi. Uneori ne este frică să aflăm mai multe despre noi pentru că s-ar putea să nu ne placă deloc ce aflăm, unul dintre motivele pentru care n-am vrut niciodată să-mi ghicească cineva viitorul. 😉

Citind printre rândurile de suflete și fără a întreprinde o lectură superficială, am descoperit lucruri minunate dar și lucruri care m-au întristat. Pot să-i înțeleg pe oamenii care suferă,  dar nu pot înțelege prostia. Aici m-am blocat, dar poate că nu totul trebuie înțeles cu mintea.

Așa am aflat că sunt multe lucruri pe lumea asta pe care mintea umană nu le poate desluși, deși are impresia că dacă le dă o etichetă le înțelege. Așa mi-am amintit de vorba lui Antoine de Saint-Exupery: „Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi”.

Și cum fiecare suflet e o carte deschisă sau închisă, am observat că foarte multe își scriu povestea până la final cu suferință. Oare chiar e necesar?

„Nu există oameni răi, ci doar oameni care suferă”, mi-am spus atunci când am văzut oameni care dau dovadă de acele trăsături urâte care provoacă durere. Ceea ce înseamnă că dacă suferi, ai toate șansele să dai dovadă de răutate, întrucât suferința închide inima. Făcându-i rău celui de lângă tine, inevitabil îți faci ție rău, e o lege a naturii. Și atunci de ce atâția oameni preferă să trăiască în suferință, fără a face nimic pentru a ieși din ea?

Dacă suferi, încheie acest capitol din cartea vieții tale și nu-l lăsa să-ți determine finalul cărții, astfel încât în următorul capitol să împărtășești și celorlalți ce ai învățat din asta și cum ai devine mai puternic(ă).

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Lectii

Temple Grandin- arta de a fi diferit

Am văzut recent filmul Temple Grandin și mi-au dat lacrimile..Deși povestea ei nu coincide cu destinul meu, m-am regăsit în căutările ei din adolescență și nu numai.

Suferința lui Temple nu pare să vină din cauza autismului, ci din neidentificarea ei cu valorile lumii în care s-a născut. Temple, un copil autist cu o minte genială care gândește în imagini se simte neînțeles de lumea aceasta atât de…pământeană, se simte exclus de alți copii care o iau mereu în râs și, deloc întâmplător, inima ei se închide și nu mai suportă să fie îmbrățișată.

Ce m-a captivat mai mult din povestea ei a fost această dorință nemărginită a ei de a înțelege oamenii. Și eu mi-am dorit asta încă din adolescență când am crezut că dacă voi citi cărți care pot să-mi explice de ce oamenii se comportă într-un anumit fel, îi voi înțelege, iar suferința mea va lua sfârșit.

Pentru mine omul a fost și este…un abis. Filosofii nu mi-au dat răspunsul, nici întâmplările prin care am trecut, căci felul în care oamenii relaționează a fost dintotdeauna un mister căruia am încercat în zadar să-i identific regulile.

Temple are același tip de „eșec” pe acest plan, însă realizează ceva la care eu nu m-am gândit atunci: studiază comportamentul animalelor, în special al vitelor de la ferma mătușii ei unde realizează că vitele au aceeași nevoie sufletească de liniște interioară ca oamenii, precum și faptul că frica în fața morții le agită determinându-le să acționeze haotic. Ți se pare cunoscut scenariul?

Lumea în care trăim e din ce în ce mai agitată, iar omul acționează tot mai mult din frică, mai bine spus re-acționează. Studiindu-mă pe mine și analizând comportamentul oamenilor, am observat și eu că omul de azi mai mult reacționează la stimulii exteriori decât acționează, e mai ușor să reacționăm decât să ne depășim condiția.

Povestea lui Temple este emoționantă prin faptul că e o poveste vie, Temple Grandin trăiește cu adevărat și a acceptat să i se facă publică. Ceea ce a ajutat-o pe Temple să-și depășească frica de respingere din partea oamenilor a fost credința că fiecare om pe care îl cunoaște reprezintă o nouă ușă care se deschide în viața ei, o nouă provocare pentru a experimenta viața.

Tot mai multe filme și cărți conțin acest mesaj prin care ni se arată că se poate, că dacă vrei să înțelegi lumea asta o poți face prin cunoașterea de sine, prin depășirea limitelor create de condițiile în care te-ai născut sau chiar de tine însuți. Dacă te simți diferit de restul oamenilor, fă din asta o artă, nu un motiv de suferință.

„Mintea normală scapă din vedere detaliile, în timp ce mintea autistă vede toate detaliile și seamănă mai degrabă cu mintea animalelor care gândesc în imagini, în sunete, în mirosuri.”

3 comentarii

Din categoria Filme cu mesaj

Pe urmele lui Buddha

ss084buddha-peace-posters

Azi îmi simt mintea ușoară, atât de ușoară încât nu știu dacă pot să scriu de această goliciune care din păcate nu mă ține niciodată foarte mult.

Atunci când mintea devine ușoară o poți folosi pe post de instrument- adevăratul ei rol, însă noi o încărcăm zilnic cu tone de gânduri pe care le transformăm în scopuri, astfel încât nici măcar nu ne dăm seama câte iluzii ajunge să transporte mintea (mă refer la multitudinea de „scopuri” care nu se adeveresc niciodată)

Mă întreb de unde vine nevoia de a ne programa fiecare pas în viață? Din nevoia de siguranță, o nevoie pe care continuăm să o manifestăm, deși am căzut în capcana imprevizibilului de nenumărate ori. Nu întâmplător ni s-a dat această capacitate de a calcula, de a prevedea, pentru a fi conștienți de efectele faptelor noastre. Însă, din păcate, ne ținem mintea prea mult timp ocupată cu planuri de siguranță, atât de ocupată, încât nu conștientizăm că ne pierdem în iluzia a ceea ce percepem ca „viitor” și pierdem bucuria vieții de fiecare zi.

Citesc o carte foarte interesantă „Eu, Buddha” scrisă de Jose Freches, în care personajul principal-Buddha- își pune aceleași întrebări pe care și le pune omul din ziua de azi când începe să conștientizeze că într-adevăr trăiește. De ce există atâta suferință în lume? De ce există atâta nedreptate?

Diferența între Siddharta si omul de azi e aceea că Siddharta a ales să găsească acea modalitate prin care poate depăși samsara, acest ciclu viață-moarte producător de suferință. El spune că a găsit acea cale care l-a transformat în Buddha. Sinceră să fiu, îmi doresc din inimă să pot afirma și eu asta…Nu poate fi atât de departe precum spun cărțile.

Un lucru e cert…lumea nu s-a schimbat în mii de ani cu adevărat, își schimbă doar măștile, în realitate suferința și nefericirea e aceeași, omul e același prin trăirile sale. Și dacă e aceeași de ce trăim cu iluzia schimbării? De ce așteptăm ca lumea să se schimbe pentru ca noi să ne schimbăm sau pentru a ne simți înțeleși?

Și totuși…după multe întrebări și căutări, după revoltă, durere, suferință și meditație, Buddha a înțeles…iar pacea și seninătatea și-au făcut loc chiar în această lume…nebună.

5 comentarii

Din categoria Lectii

Ploaia si lectiile ei

d8a8da86d987d987d8a7d986d988d8b3d8aad8a7d984d988da98db8cd987d986d8b1db8cbabychildrainfeeling-abc0bc8a6800a624a3c7360d95723fdc_h

Azi m-am plimbat prin ploaie, am lăsat prospețimea ei să treacă prin mine și am avut parte de o zi superbă. Dacă altădată mă ascundeam de ploaie sub umbrelă lăsând capul în jos, de această dată mi-am ridicat privirea spre cer și timp de câteva clipe am lăsat picăturile să-mi cadă pe față. Împrietenindu-mă astfel cu ploaia, m-am întrebat ce avem de învățat de la aceste fenomen minunat al naturii dătător de viață.

Daca îi asculți cu atenție cântecul, poți observa că nu e niciodată același. Uneori e cu vânt si cu tunete, alteori e scurtă și răcoritoare, alteori e liniștită. Ascultând cadența picăturilor, am observat că mesajul ei e diferit în funcție de felul în care cade.

Am înțeles că ploaia nu e ploaie decât în cădere. Ea pornește din nori și în scurt timp stropii ei se sparg de pământ devenind una cu acesta. Nu știu cât trăiește o picătură de ploaie, dar nu diferă cu mult de viața omului. Atunci am înțeles că așa cum ploaia există numai în cădere, viața mea nu există decât atunci când o trăiesc cu adevărat.

Ploaia unește cerul cu pământul, la fel și omul. Trăiesc pentru a uni cerul cu pământul prin esența ființei mele, nu pentru a-i face umbră pământului. Ploaia nu face diferență între flori și buruieni, ea udă deopotrivă toate formele de viață, asemenea cuiva care își îndeplinește cu disciplină misiunea. Ploaia nu face diferența între cei care au nevoie de ea și cei care n-au nevoie de ea, ci își împrăștie picăturile peste tot.

De fapt, ploaia nu e altceva decât o altă formă pe care o ia apa. Apa se scurge pe pământ, pătrunde prin pământ, dar spre deosebire de acesta ea se poate înălța sub formă de vapori, poate pluti sub formă de nori și poate pătrunde aerul.

Aici am sesizat asemănarea uimitoare cu ceea ce oamenii numesc spirit. Acesta își schimbă forma de existență, dar esența lui rămâne aceeași, precum apa. La fel ca apa, spiritul poate locui o vreme în corpurile ființelor vii și, deloc întâmplător, corpul omului este 70% apă. La fel ca apa, spiritul poate pluti sau poate îngheța o vreme, dar va rămâne întotdeauna liber.

Ploaia cade pe pământ, pătrunde prin pământ, devine una cu pământul, parcă face dragoste cu pământul și totuși iese din pământ sub formă de izvor. Nu pot decât să mă înclin în fața acestui miracol creat de Dumnezeu și să-mi deschid ochii asemenea unui copil care vede pentru prima oară o picătură de ploaie poposind pe nasul său.

Sunt cascadă numai în cădere, sunt foc numai în ardere, sunt vânt numai în zbor și sunt pământ numai atunci când mă îmbin cu apa, când susțin focul și când mă mângâie vântul. Sunt vie numai atunci când trăiesc cu toată ființa.

 

Un comentariu

Din categoria Lectii