Intre viata si moarte

your-best-day-tn

Pentru că în ultimele zile pe social media s-a discutat intens subiectul morții unei vedete, vreau să fac unele precizări mai mult sau mai puțin plăcute pentru mintea omului cotidian. Credem că știm ce este moartea, o asociem cu ceva negativ sau tragic când de fapt ne este frică de suferința pe care o ne-o poate provoca.

Nu e nevoie ca cineva cunoscut sau cineva foarte apropiat să treacă dincolo pentru a ne aminti că toți vom trece și că nimeni nu e scutit de traversarea acestui pod dintre două lumi pe care le numim Viață și Moarte.

Moartea nu e decât un concept, o definiție pe care mintea noastră o dă acestui fenomen de trecere, pentru că nu știe ce urmează după trecere. Unii asociază această definiție cu sfârșitul, alții chiar cu o continuare, dar partea interesantă este că nu e decât o definiție neexperimentată direct de nimeni.

Când eram copil tatăl meu mi-a spus că nimeni nu s-a întors din morți ca să ne povestească cum e acolo și ca un copil curios ce eram, acest răspuns nu m-a mulțumit deloc. Apoi am analizat puțin comportamentul celor din jurul meu și am ajuns la o constatare pe care i-am împărtășit-o celei mai bune prietene de atunci : „Ai observat că oamenii se comportă ca și cum nu vor muri niciodată?” Prietena mea a început să râdă întrebându-mă ce m-a apucat, însă în zilele următoare a observat și ea același lucru.

Și atunci, daca nimeni nu s-a întors din morți, de ce continuăm să dăm o definiție unui fenomen pe care nu-l cunoaștem? Oare nu facem asta cu majoritatea fenomenelor din jurul noastru pe care în realitate nu le-am experimentat personal? Dăm definiții pentru a ne liniști mintea care intră în panică atunci când se află pe tărâm necunoscut și pentru a ne liniști egoul care nu suportă ideea că într-adevăr știe foarte puțin.

S-au scris cărți despre oamenii care spun că s-au întors din moarte, despre cei care au trecut prin acea „moarte clinică”, iar dr. Elisabeth Kubler Ross n-a făcut decât să adune notițe despre astfel de oameni, ajungând la concluzia că exista un element comun în poveștile acestor oameni nebăgați în seamă de societate. Toți descriau un spațiu de liniște, o stare de bine, de eliberare. Și atunci de ce moartea e privită ca ceva tragic? Am uitat de ciobanul din Miorița și de seninătatea lui în fața morții care provenea de fapt din acea comuniune cu natura.

Ne este frică de moarte pentru că suntem separați. Dacă am fi în comuniune cu natura am înțelege că facem parte din natură și că în natură nimic nu persistă, totul se află într-o continuă schimbare, într-un permanent ciclu. Chiar dacă ne-am separat de natură, de Întreg, indiferent de atitudinea noastră, nu suntem iertați. Natura nu ține cont de părerile, de definițiile, de credințele noastre. Dacă ai ajuns aici trebuie să și pleci, indiferent că îți convine sau nu, e o lege pe care tu n-ai puterea să o schimbi.

Și atunci care e sensul nostru aici pe pământ? Singurul sens care mai rămâne rezidă în felul în care ne trăim viața.

Unii pleacă mai repede, alții mai târziu. Dar dacă ne gândim la relativitatea timpului, cantitatea anilor devine irelevantă, deși în limba română încă se urează La mulți ani J. Tot ceea ce mai contează este calitatea vieții, calitate pe care numai tu poți să o dai anilor tăi. Aceasta nu se măsoară prin nivelul de comoditate, nici măcar prin numărul de experiențe, ci prin ceea ce ai învățat cu adevărat din ele. Gradul de înțelepciune nu se măsoară în funcție vârstă, ci în funcție de ceea ce ai învățat cu adevărat din viața care ți-a fost dată.

Legat de experiența morții, vă recomand filmul Hereafter (2010), un film care ne arată că odată ce ai experimentat moartea nu mai poți fi același. Eu zic că nu e nevoie să experimentăm moartea clinică pentru a înțelege că frica de moarte e inutilă. Ieșirea din zona de confort pe care ne-am creat-o ne duce la explorarea necunoscutului. Astfel, anihilarea fricii de necunoscut înseamnă implicit anihilarea fricii de moarte.

Și pentru că nu cunoaștem cu adevărat ce este Moartea, mă întreb oare cunoaștem cu adevărat ce este Viața? Dacă nu trăim cu adevărat nu putem spune că suntem în viață, dar dacă nici moartea n-am cunoscut-o încă, înseamnă că trăim între cele două lumi.  Nu ne ajunge o viață pentru a descoperi cu adevărat ce este Viața…așa că să nu mai pierdem vremea. 😉

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Filme cu mesaj, Lectii

3 răspunsuri la „Intre viata si moarte

  1. Crina Veres

    Imresionant ce transmiti scriind si felul cum exprimi in scris. Am parcurs o buna parte din ce ai postat aici… Faina traba

  2. Asa cum spuneam, sunt la o varsta la care constiinta „ultimului tren” este din ce in ce mai prezenta. Bineinteles ca ea vine insotita de gandul mortii. Totdeauna m-am intrebat de ce unii oameni au acea liniste, impacare in fata mortii, cum au dobandit-o si de ce mie imi este atat de frica. Sunt cativa ani de cand „rumeg” gandurile astea. La un moment dat m-am intrebat ce inseamna frica aceasta si nu dupa putina vreme mi-am dat seama ca simteam ca si atunci cand nu mi-as fi facut temele, simteam ca am ceva de terminat si nu stiam ce. M-am intrebat ce as simti in pragul mortii daca as sti ca am multumit pe toata lumea, ca am facut tot ceea ce trebuia, ca nu am ranit pe nimeni si nu mai am nici o datorie fata de nimeni si nimic. As simti liniste, multumire, impacare. Ei, mi-am zis, asta era: sentimentul datoriei implinite este cel care iti aduce liniste, pace, impacare, bucurie. Atunci, ca o minune, am gasit si raspunsul la ceea ce inseamna bucuria. Multa vreme nu intelegeam de ce Maica Siluana, oriunde si oricand, ne saluta cu: „Bucurie!” sau, „Bucurie sfanta!”. Ma gandeam ca Dumnezeu imi va raspunde vreodata. Si, mergand pe firul „bucuriei” am gasit o minunata definire a ei peste care trecusem nepasatoare pana atunci.
    „Bucuria vine de la Dumnezeu. Vine de la impli­nirea aceea pe care ti-o da lucrul bine facut, pe care il arati Celui Bun cu multumire pentru darul de a-l fi putut face…” (Maica Siluana)

    Inca ceva: cei care se sinucid o fac din deznadejde iar deznadejdea vine cand nu mai crezi in nimic. Iar credinta ti-o „zidesti” in timp. De aceea, nimic nu e mai de pret decat „credinta, nadejdea si dragostea”, cum spunea Sf. Pavel. Dar astea le invatam cel mai adesea prin durere. Putini sunt aceia care le si traiesc prin bucurie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s