Arhive lunare: August 2011

Ghid pentru un nou început

running

Ai suferit destul, a sosit timpul să te ridici și să pornești la drum. Șterge-ți lacrimile, scutură-te de praful trecutului și începe să-ți faci bagajele. Dacă ai rețineri amintește-ți că momentul prezent e tot ce contează pentru că de acest moment depinde viitorul tău.

Limpezește-ți mintea de la atâtea gânduri de durere, spală-ți ochii ca să te asiguri că vei vedea mai bine și mai clar de acum înainte. Pune în bagajul tău lecțiile învățate din experiențele trecutului, încredere în tine, dorința de a cunoaște și de a te cunoaște. De asemenea nu uita să adaugi puțină credință și să pornești la drum convins că totul se întâmplă așa cum e mai bine pentru tine.

După ce ai împachetat, poți să-i lași un bilet suferinței tale din trecut, mulțumește-i pentru lecția pe care tocmai ți-a dat-o și lasă detașarea să-și facă datoria, o lași pe mâini bune Smile. De asemenea, înainte să pășești pe pragul casei ar fi bine să arunci o privire în oglindă pentru a-ți aminti de această imagine peste câțiva ani. Dacă te-ai uitat în oglindă și ai văzut o față obosită, brăzdată de lacrimi, cu cearcăne și ochii înroșiți, ce aștepți? zâmbește! Nu, nu începe iar să-ți plângi de milă. Smile

Ai ieșit afară în stradă, simți cum frica devine una cu frigul dimineții și îți pătrunde în oase…„Oare ce va fi? Încotro mă îndrept? Ce m-a apucat? Poate era mai bine dacă rămâneam unde eram, poate m-ar fi ajutat cineva, poate aș fi putut să îndrept…” Bla bla, te vor năpădi gândurile contradictorii și dacă le vei permite îți vor întoarce sufletul pe toate părțile. Stai puțin…tu controlezi gândurile sau ele pe tine? Chiar crezi tot ceea ce îți spun gândurile? Lasă-le să bolborosească dacă asta vor, tu ești aici și acum, pe un nou drum.

Ești afară, pe stradă, simte aerul. Inspiră, expiră…simte respirația cum pătrunde prin toată ființa ta ca un vânt care vestește primăvara. O simplă respirație făcută de câteva ori într-un mod profund limpezește apa tulbure din minte și te înnoiește. Simte-ți corpul, un miracol cu care ai fost înzestrat.

Privește în jurul tău, privește oamenii care trec pe lângă tine. Simți că trăiești? Nu e o minune? Nu uita să-ți ridici privirea spre cer ori de câte ori ai tendința să-ți apleci capul.

Nu contează atât de mult ce va fi, important este ceea vei deveni în urma acestei noi experiențe și ceea ce vei învăța din ea. Curaj! Viața te așteaptă cu nerăbdare să o descoperi. O mulțime de oameni minunați așteaptă să-i cunoști. Dragostea te așteaptă s-o trăiești. A sosit timpul să trăiești cu adevărat!

Ai ajuns în Gara Noului Început. În orice tren te vei urca te va duce pe un drum necunoscut, dar tu îi stabilești destinația. Bucură-te de călătorie, tot ceea ce a fost sau ai fost a rămâne în urmă, ești liber! Închide ochii.

….Ai ajuns? Bine ai venit în Viața ta!

Anunțuri

7 comentarii

Din categoria Lectii

Povestea vietii tale

253793_1819163442310_1336874743_31485622_2433634_n

Aproape zilnic ascult câte o poveste despre oameni obișnuiți ale căror trăiri devin emoționante din cauza zbuciumului prin care trec sau au trecut. Venim pe lume gata să ne construim povestea vieții și aflăm pe parcurs că deja avem o poveste în spate pe care am adus-o cu noi. Poate fi povestea mamei, a strămoșilor sau a unei vieți anterioare, însă nu-i putem nega prezența.

Trăim cu speranța că mâine va fi mai bine, speranță ilogică și deșartă, atât timp cât nu facem nimic pentru a fi mai bine. Există oameni care nu-și scriu povestea cu condeiul trăirilor, ci privesc prosternați cum altcineva le-o scrie, ba chiar le-o dictează și nu se arată deloc deranjați de faptul că viața lor e pusă pe pilon automat. Însă există oameni care nu se mulțumesc să fie spectatori inconștienți, ci vor cu orice preț să obțină rolul de protagonist, de personaj principal în propria lor viață.

Îi admir pe aceși oameni, le admir voința, acel suflu interior care nu-i lasă să rămână pe vecie în groapa în care au căzut cândva. O energie de natură divină îi animă, îi impulsionează, se zbat, se luptă, se detașează și în cele din urmă reușesc, căci adevărata victorie în viață constă în a cuceri o lume, dar nu lumea din afară, ci lumea ta interioară.

Într-adevăr viața nu e ușoară, dar nici nu trebuie să fie așa. Încerci, cazi, te ridici, poate iar încerci și iar cazi. Însă vine o vreme când nu mai încerci, ci pur și simplu faci ceea ce vine din tine, când nu te mai strădui să devii, ci pur și simplu ești. Și vine o vreme când nu mai cazi pentru că te ridici atât de repede încât nu o mai poți numi căzătură.

Cu fiecare pas pe care îl faci spre depășirea propriilor tale limite ai mai adăugat un capitol la povestea vieții tale, ai mai pus o cărămidă la construirea fundației ființei tale. Cu fiecare act de voință aparent minor, cu fiecare încercare însoțită de plâns sau de umor ai mai obținut o mică victorie. Și dacă cu fiecare căzătură sau cu fiecare lovitură îți mai depășești o frică, de fiecare dată când te ridici afli ceva nou despre tine descoperind puterea care zace înăuntrul tău.

Cel care îți spune asta e un om simplu căruia i s-au tăiat deseori aripile, dar care n-a încetat să creadă nicio clipă că aripile sunt înăuntrul său și nu în afara sa. Dacă o simplă omidă știe asta, a sosit timpul să conștientizezi și tu acest lucru.

Fie ca aceasta muzică sa exprime mai bine mesajul meu. Mult succes!

Un comentariu

Din categoria Lectii

De ce scriu?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În articolul Scriindu-mi muzicaspuneam că mă simt asemenea unui pianist care cântă, dar în loc de clape am o tastatură. Mi-am pus întrebarea de ce m-am apucat de scris?

Scriu de când eram mică, am început cu poezii și compuneri care o emoționau pe învățătoare, iar apoi cu discursuri de sfârșit de an care îi emoționau pe absolvenți și pe profesori pentru ca clipa prezentă să fie mai intensă, lucruri pe care le-am considerat mereu banale.

După o perioadă mai cruntă din viața mea urmată de o profundă schimbare pe toate planurile am reînceput să scriu. Îmi doream mult să împărtășesc, să dau mai departe. Apoi am văzut că mulți oameni fac asta prin intermediul blogurilor și m-am descurajat considerând că fac ceva obișnuit care nu stârnește interesul nimănui.

Am renunțat pe moment până în ziua în care am descoperit meditația. Așa am observat că starea de meditație e similară stării pe care o am atunci când scriu. Cuvintele deveniseră o povară pentru mine de care nu mă puteam elibera.  Nu mai voiam să scriu, renunțasem deja, dar parcă mă urmăreau peste tot: în autobuz, în natură, când mâncam și mai ales când ascultam muzică.

Scriu…Nu știu dacă e sau nu un talent, dacă scrisul meu alină sau nu inima cuiva, dar scriu pentru că Cineva căruia scriitorii i-au dat numele de Inspirație nu îmi dă pace altfel . Scriu pentru că așa simt că trebuie…

Poate că rândurile mele nu te ajută așa cum te așteptai, dragul meu cititor, dar ascultă-le cu urechea inimii așa cum ai asculta o partitură sau citește-le pentru simpla plăcere de a te pierde în labirintul cuvintelor. Datorită ție, eu mă pot elibera de povara cuvintelor ce cresc în interiorul meu, povara formelor, căci cuvintele nu sunt decât niște forme de care mă folosesc pentru a surprinde o parte din acel ceva care nu poartă nume.

17 comentarii

Din categoria Lectii

Raiul e pe pamant

285297_246111842085572_100000602735486_955673_4213585_s

Ai vizitat vreodată locuri superbe și să te întrebi cine poate fi cel care a creat asemenea minunății? Te-ai simțit vreodată extaziat în fața frumuseții naturii fără să poți scoate un cuvânt? Dacă da, înseamnă că ai simțit prin propria trăire gustul raiului.

Asemenea poeților și artiștilor care au încercat să surprindă măcar o bucățică din paradisul existent pe acest pământ, ai avut această șansă de simți frumusețea, nu doar de a o vedea. Da, paradisul e aici pe pământ și doar pentru că majoritatea oamenilor nu-l văd nu înseamnă că nu există.

De ce să aștepți moartea pentru a ajunge într-un paradis promis de diverse religii și imaginat după mintea fiecăruia? Imaginația omului e o forță creatoare, dar de cele mai multe ori e întrecută de miracolele naturii, pentru că până și imaginația ne-o limităm cu mintea în funcție de experiențele trecute. Îndemnul marilor personalități a fost dintotdeauna să nu mergem pe căi bătătorite, ci să găsim noi o nouă cale. Și atunci de ce să ne limităm? De ce acel Nu se poate are mai mare credit decât Se poate? Pentru că prima afirmație sau negație dacă pot să-i spun așa, e o cale bătută și de alții care n-au reușit sau n-au crezut până la capăt.

Natura ne surprinde mereu, nu e niciodată aceeași, chiar dacă noi, închiși zi de zi în birourile și casele noastre mici credem că e așa. Ea se schimbă mereu, se transformă odată cu anotimpurile și niciun anotimp nu e același.

Raiul a fost dintotdeauna pe pământ, însă au fost puțini cei care l-au cunoscut aici. Cei care nu au reușit s-au amăgit așa cum se amăgesc și cei de azi…că mâine, cândva, după moarte sau într-o altă viață îl vor cunoaște.

Începe prin a admira tot ceea te înconjoară și prin a-ți stârni singur curiozitatea, asemenea copilului care vrea să cunoască. Fără curiozitatea de a descoperi și fără capacitatea de a vedea frumosul nu ai cum să „vezi” raiul. Vei vedea doar umbră acolo unde este lumină și vei auzi doar larmă acolo unde e cântec.

3 comentarii

Din categoria Lectii

Intalnire cu omul din oglinda

mirror

Când eram copil am avut parte de o mare dezamăgire când am înțeles că nu-mi voi putea vedea niciodată propriii mei ochi…doar în oglindă. Pornind de la această revelație copilărească am înțeles că nu ne e dat să vedem unele lucruri, nu trebuie să le vedem direct, ele trebuie descoperite prin oglinzi.

Când ies pe stradă știu că în realitate drumul e plin de oglinzi, ceea ce văd în jur nu e decât un labirint de oglinzi ale infinutului. Oamenii sunt oglinzi ale cerului care nu fac decât să reflecte lumina. Însă acolo unde este lumină înseamnă că există și umbră.

Am văzut umbră și lumină în oameni, în oglinzi care mă reflectau. Am văzut umbra din mine și mi-am spus că poate nu e decât o lumină de o intensitate mai slabă, iar dacă e așa înseamnă că pot mai mult. O abordare care m-a ajutat, zic eu, întrucât avem tendința să vedem în ceilalți mai mult partea întunecată, excepție când vine vorba de noi.

Se spune că în unele temple zen, în loc de icoană la care să te închini e pusă o oglindă. Interesant, nu? Intri în templu și ghici cu cine te întâlnești? Poate pentru că în zen te vezi pe tine așa cum ești, fără mască, fără ascunzișuri. Ceea ce nu-ți place nu poate fi evitat. Poți șterge pozele în care n-ai ieșit bine, dar nu poți șterge oglinda, cel mult de praf…Poți alege varianta cea mai comodă și anume să nu te uiți în oglindă, dar asta nu înseamnă că ea va înceta să arate ceea ce este.

Chiar daă reflectă și partea neplăcută, oglinda îți poate fi cel mai bun prieten. De câte ori nu te-a salvat arătându-ți petele de pe față?

Întâlnirea cu tine însuți poate fi dureroasă, îmi vine acum în minte filmul Meet Joe Black. E precum întâlnirea cu moartea, pentru că te întâlnești cu tot ceea ce ai fost și cu tot ceea ce ai adunat, semn că trebuie să știi să mori pentru a deveni ceea ce ești cu adevărat. O astfel de întâlnire e sinonimă cu moartea a tot ceea ce credeai că ești până atunci. Însă odată cu spargerea iluziilor în cioburi vei ajunge să fii mândru de ceea ce vezi în oglindă.

Așa că nu mai amâna întâlnirea cu tine însuți. Chiar dacă nu va fi dragoste la prima vedere, merită încercarea Smile

 

3 comentarii

Din categoria Lectii