Vise si raspunsuri

6

Nu cunosc multe despre lumea viselor, de regulă uitam repede ceea ce visam noaptea și n-am insistat niciodată să-mi amintesc. De o vreme încoace însă visele mele devin din ce în ce mai clare, aflu răspunsuri la întrebările care mă frământau și am parte de multe momente de „Aha !”…

Toate au început din clipa în care mi-am cunoscut maestrul. Învățăturile lui se continuau seara în vis și mă trezeam încercând să-mi amintesc cât de multe, asemenea unui elev însetat de cunoaștere care crede tocmai a descoperit cheia valabilă pentru rezolvarea tuturor problemelor.

Încă din copilărie observam oamenii, îmi plăcea să-i studiez și să mă studiez, dar rămâneam cu multe, multe întrebări. „Cum ar trebui să mă comport? De ce unii oameni reacționează într-un anume fel și alții diferit?” Pe atunci nu mă știam analiza decât prin critică.

Am învățat că de regulă răspunsurile pe care le căutăm se află  în lucrurile cărora nu le acordăm importanță…în întrebările pe care le punem, în acele mici întâmplări care se derulează zilnic în viața noastră și chiar în visele pe care le visăm. Nu mă refer la visele cu ochii deschiși, ci la cele cu ochii închiși, când ești distras de la orice factor exterior.

Poate că oamenii care ne apar în vis au câte un mesaj pentru noi, un mesaj pe care în viața reală nu-l pot transmite. Cu siguranță sunt astfel de oameni, am fost mulți ani din viață unul dintre ei, un om care nu putea transmite direct ceea ce simte. Dacă am avut mai mult de pierdut, mi-am asumat riscurile.

Mesajul meu de acum este să fim mai atenți la semnalele pe care ceilalți ni le transmit în mod conștient sau de cele mai multe ori inconștient, poate au nevoie de noi sau invers…sau poate că pe moment acel om e răspunsul de care avem nevoie. Atunci curiozitatea rămâne cheia care deschide multe usi…

Adela Moldovan

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Lectii

3 răspunsuri la „Vise si raspunsuri

  1. Alice

    Imi place sa citesc ceea ce scrii, chiar daca nu te inteleg sau aprob mereu…
    Au trecut zece zile; urmatorul mesaj, te rog 🙂

  2. Multumesc Alice 🙂 Am fost plecata in vacanta, abia m-am intors si promit ca in curand va fi si urmatorul mesaj. Cu drag,
    Adela

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s