Suferinta ca poezie

638

Pentru că mi-au plăcut și îmi plac poeziile, dintotdeauna am simțit că există o graniță insesizabilă de multe ori între suferință și plăcere. Savuram poeziile ca pe un mănunchi de cireșe al căror gust e uneori dulce, alteori amar și adoram să mă pierd în labirintul versurilor pentru că simțeam emoția de dincolo de cuvinte.

Atunci am înțeles că versurile adevărate s-au scris dintotdeauna pentru inimă, din orice unghi le-ai privi. Și tot atunci am simțit că suferința nu e atât de tragică precum am fost învățați să credem, din moment ce de-a lungul istoriei a permis geniilor să se manifeste dând naștere la mari opere de artă, la poezii atât de profunde, la compasiune sau de ce nu, la o nouă lume.

Cred că suferința își are rolul ei dacă știm să o alchimizăm, să o tranformăm în ceva frumos și înălțător. Se spune că e cea mai scurtă cale spre evoluție și totuși mulți oameni se împotmolesc în ea și nu pot să vadă dincolo de ea.

Azi am învățat că un om care suferă nu poate să vadă decât noroiul în care s-a împotmolit, iar dacă acest noroi se usucă în timp devine mult mai greu de îndepărtat. Mesajul meu pentru toți cei care suferă dintr-un motiv sau altul este să nu uite că floarea de lotus se naște din noroi și nici măcar strălucirea unui diamant nu poate fi observată dacă acesta e acoperit de noroi.

Suferința e un efect dar conține și o nouă șansă în același timp. Poate că e nevoie să aștepți ca apele să se liniștească, căci numai așa vei putea să vezi cu claritate viața și frumusețea din adâncuri (peștișorii cei colorați). Dar pentru asta e nevoie să nu mai răscolești în noroi, să nu mai cauți cu disperare un răspuns în ape tulburi.

Îmi place să cred că dacă viața mea e o poezie, atunci suferința nu e decât o metaforă pe care nu am înțeles-o pe moment.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Lectii

4 răspunsuri la „Suferinta ca poezie

  1. diana

    prin suferinta capeti profunzime 🙂
    dar nu e singura cale…insa purificarea e mai rapida…un fel de bonus in evolutia ta ca fiinta spirituala cu experiente umane.

  2. Cred ca vorbesti de suferinta ca de un fel de chin temporar sau travaliu sau drum abrupt – dar neaparat catre ceva bun, un ideal, o speranta.
    Suferinta in sine , luata singura ( te consideri victima si atat) nu are nimic inaltator sau purificator. Dar la pachet cu un obiectiv /ideal , formeaza un duo mai mult sau mai putin echilibrat pentru tine. Si atunci cand crezi ca merita – inseamna ca e o suferinta asumata (=ti-o provoci singur, stiind ce te asteapta), dar poate ca nu mai e suferinta – pentru ca vezi intregul…

  3. taro44

    Hai sa ne gandim ca de fapt suferinta este un rau inutil si nu un rau necesar. Hai sa ne gandim ca notiunea de intelepciune n-ar mai exista daca suferinta ar fi un… firesc al vietii. In viata dam de suferinta fara sa o dorim, fara sa o cautam. Masochistii o cauta, e drept, dar de fapt asta nu inseamna decat ca exista doua categorii de oameni, „ei” si… cei normali. Fiecare stie carei categorii ii apartine, dar in mod normal… suferinta nu e ceva normal. 🙂 Suferinta este o bolala si nicidecum un antibiotic. Fireste, exista si o suferinta romantica, dulce, dar aceea nu este suferinta tatalui african care moare de foame cu durere in suflet ca cei doi copii ai lui, pe care ii strange la piept, mor de foame langa el fara nici o sansa, in timp ce unii se plang ca in mall-uri e prea multa mancare si ei nu se pot stapani sa nu o cumpere (si sa o manance). Da, suferinta e relativa. Dar hai sa nu o facem sa devina si ipocrita. Repet: masochistii fac din suferinta placere, dar ei sunt bolnavi la greu, bolnavi in adancul sufletului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s