Despre frumusetea uitata a oamenilor

În ultima vreme, mi-am dat seama că pentru a înțelege oamenii e nevoie să-i iubești înainte. A iubi oamenii cu toate minunile din ei nu-i ușor, dar nici imposibil. Am învățat că nu-i poți iubi  dacă nu te iubești pe tine cu adevărat, cu acel sentiment pur și lipsit de egoism datorită căruia ajungi să te miști pe frecvența inimii.

Un spirit de artist poate să tranforme interiorul unui om într-o adevărată operă de artă pentru că vede acea frumusețe pe care ceilalți oameni nu o mai percep. Prinși în plasa lumii cotidiene, oamenii au uitat să fie frumoși, au uitat câtă lumină emană fața lor atunci când iubesc și când se iubesc pe ei înșiși. A-ți păstra naturalețea într-o lume din ce în ce mai artificială a devenit o adevărată provocare, deși nu ai nimic de făcut decât să fii…tu însuți.

Din fericire, există încă oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți care, prin ceea ce fac, le amintesc celorlalți că într-adevăr frumusețea vine dinăuntrul lor și că naturalețea n-a murit, trebuie doar adusă la lumină. De pildă, aceste fotografii nu sunt decât o dovadă a acestui lucru, o oglindă a frumosului din fiecare, fețe a căror expresivitate trece dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber, o lecție pe care am primit-o de la un prieten drag.

M-am bucurat să cunosc astfel de oameni care, folosindu-se de instrumente minunate precum scris, fotografie, pictură, dans, muzică, mișcare, joc, zâmbete, îmbrățișări, de tot ce înseamnă artă și expresie, reușesc să ne facă viața mai plină de sens și să ne amintească ce norocoși suntem.

Mulțumesc tuturor acestor oameni speciali că ne amintesc mereu să ne uităm cu mai mult drag la toți oamenii pe care-i întâlnim și mai ales, să fim mai îngăduitori cu noi înșine.

Aveți mai jos un fragment dintr-un film foarte drag mie care spune mai multe decât acest articol:

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Lectii

2 răspunsuri la „Despre frumusetea uitata a oamenilor

  1. crizantela

    Buna:)
    Cum se numeste filmul ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s