Manifest la (r)evoluție

Power

 

 

 

 

 

 

A venit vremea să înțelegem odată pentru totdeauna că suntem celulele aceluiași organism și că tot ce se întâmplă în acest organism din care facem parte este interconectat.

A venit vremea să ieșim din iluzia separării și să recunoaștem aceeași natură în fiecare, pentru că înainte de a fi orice titlu sau denumire ne-a dat societatea, suntem oameni!

A venit vremea să ne amintim că nu suntem doar creiere (mai mult sau mai puțin funcționale) pe două picioare, căci mai presus de orice, suntem inimi. Suntem niște inimi care trebuie să bată la unison, căci fără bătăile inimii nu mai avem ce căuta pe această planetă.

A venit vremea să încetăm să ne mai împărțim după etichete, după standarde impuse de alții, pentru că cei care ni le-au impus aparțin trecutului. Să ieșim din sfera unui timp mort și să facem loc unui timp viu care arde odată cu focul din fiecare om care își dorește o schimbare.

Stă în puterea noastră să schimbăm o lume din alb și negru într-una colorată, pentru că fiecare e o pată de culoare, fiecare e o piesă de puzzle care așteaptă să-și găsească locul prin reîntregire.

A venit vremea să încetăm cu revolta prin violență și să înțelegem că se pot face schimbări majore și fără sânge vărsat, oare nu ne-am scârbit destul privind la miile de masacre pe care ni le-a arătat istoria? Depinde de noi să nu repetăm greșelile din istorie la nesfârșit.

A venit vremea să crezi! Să crezi că putem dărâma o lume veche și putredă care acum se află în convalescență și să construim una nouă, proaspătă și vie, așa cum am visat dintotdeauna. Orice lucru frumos pe care ni l-am imaginat cel puțin o dată înseamnă că există cu adevărat în noi și că poate fi realizat.

A venit vremea să renunțăm la obsesia lui a avea, idee inoculată de o lume consumeristă. Nu, oricât s-ar strădui alții să ne convingă, nu e în natura noastră să ne comportăm precum niște roboți ghidați de corporații, să consumăm la nesfârșit și să prădăm totul în calea noastră de parcă totul ni s-ar cuveni. Să ne amintim cine suntem cu adevărat!

A venit vremea să îndrăznim să fim ceea ce simțim că suntem și să scoatem la iveală acea esență din fiecare dintre noi care vibrează de atâta timp și căreia i-a fost frică până acum să iasă la lumină. E timpul să privim lumea și cu inima, nu mai merge doar cu capul pentru că am ajuns să ne dăm în cap unii altora.

Și a venit vremea ca tu, cel care citești aceste rânduri…să afli care e rostul tău pe acestă lume și care este contribuția pe care o poți aduce la crearea unei noi lumi. Cu sau fără implicarea ta, aceasta va lua naștere oricum și ar fi păcat să rămâi pe margine și să nu mai poți ține pasul cu ceea ce va urma.

E momentul să transformăm lumea exterioară în care nu ne mai regăsim de ceva timp în ceea ce ne dorim cu adevărat să fie în jurul nostru. Cu cât vom lucra mai mult la transformarea noastră cu atât mai repede această lume va avea mai mari șanse să se manifeste!

Nu este timp pentru descurajare, nu este timp pentru a aștepta ceva din exterior și pentru a asista precum spectatorii, e timpul să ne punem în valoare talentele, să ne luăm în serios rolul nostru pe acest pământ și să ne unim inimile. Acum e tot ce avem!

 

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Lectii

Un răspuns la „Manifest la (r)evoluție

  1. Adrian

    Felicitări si multe binecuvântări! Ti-ai ales partea cea bună! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s