Arhive lunare: Martie 2012

Admiratia cea de toate zilele

În ultima vreme am primit foarte multe lecții de la oamenii minunați pe care i-am cunoscut. A fost o perioadă în viața mea când tânjeam să cunosc oameni noi cu care să rezonez, dar acest lucru nu se întâmpla. Ulterior am înțeles că motivul era pentru că eram obișnuită să observ mai degrabă defectele decât calitățile, să judec în loc să admir, să mă uit la oameni doar cu mintea, nu și cu inima.

Ne construim mental niște șabloane despre cum ar trebui să fie prietenii noștri, partenerul de cuplu sau persoanele apropiate, iar dacă cineva nu se încadrează ne grăbim să le punem etichete sau să îmbrățișăm o atitudine închisă. Cum spunea cineva „atunci când judeci oamenii nu mai ai timp să-i iubești”. Dacă alegi să critici în loc să admiri, vei fi la fel de critic și cu tine însuți.

Am observat că oamenii devin mai frumoși atunci când admiră frumosul. Cât de frumoși sunt copiii când se bucură de ceea ce văd sau de ceea ce primesc. La fel suntem și noi, doar că atunci nu avem o oglindă la îndemână care să ne arate sclipirile din ochi și seninătatea din priviri.

A venit și rândul inimii să-și ceară drepturile și să ne uităm unii la alții cu sclipiri de dragoste în ochi, oricât am fi de diferiți. Ne-ar ajuta enorm mai multă dragoste în privire atunci când ieșim pe stradă, când cineva ne enervează în trafic, când un prieten ne vorbește urât sau când cineva ne salută cu un zâmbet pe care până atunci nu l-am remarcat. Să revenim la acea natură profund umană și dacă nu putem răspunde cu dragoste la indiferență, măcar să răspundem cu dragoste la dragoste, pentru că și asta am cam uitat.

Un filmulet mai mult decât grăitor…

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Lectii

Momente de VIATA

Cu siguranță în viața ta ai avut parte de cel puțin un moment minunat greu de descris de cuvinte în care ai simțit că trăiești cu adevărat… E vorba de acel moment în care ai impresia că inima îți explodează de fericire și raze de lumină îți inundă ființa. Acel moment în care într-o fracțiune de secundă timpul s-a dilatat și ai făcut cunoștință cu eternitatea…acel moment în care simțeai că cerul și pământul își dau mâna prin tine, iar tu nu ești decât un univers eliberat de limitele formei…

Uneori e de ajuns o clipă pentru a ieși din clepsidra timpului și a observa că oamenii nu sunt decât niște fire de nisip captive care se scurg dinspre cer spre pământ și invers. În astfel de momente savurezi viața ca pe o ceașcă de ceai a cărui aromă te pătrunde, așa cum pătrund stropii de ploaie în pământul însetat.

Atunci vei ști că dincolo de obișnuința zilelor noastre se ascunde ceva mult mai profund decât îți poți imagina. Dacă aceste trăiri depind sau nu de noi, îmi place să cred că așa este. Stă în puterea noastră să le trăim, dar nu le vom putea forța să se producă. E absurd să te străduiești să fii fericit, ori ești ori nu ești, altfel e ca și cum ai forța un boboc să înflorească.

Am învățat însă că tot ce pot face e să pregătesc spațiul necesar pentru ca bucuria trăirilor să se întâmple, așa cum o gazdă pregătește cu meticulozitate camera pentru oaspetele său.

Tot ce avem de făcut e să facem curățenie în spațiul dinăuntrul nostru, să ne aerisim mintea de gânduri toxice și să ne reîmprospătăm ființa. Indiferent ce aștepți sau pe cine aștepți să apară în viața ta, ai grijă să ai spațiul din tine mereu pregătit pentru a primi, în caz contrar riști să aștepți o viață și să nu înțelegi de ce nu a apărut.

Și dacă tot vine primăvara, să lăsăm vântul de primăvară să intre în noi, să spulbere praful de pe inimile noastre și să facă un vârtej de inimi în care să ne întâlnim cu toții, măcar pentru câteva secunde, așa…cât ține un moment…

 

Un comentariu

Din categoria Lectii