2012- sfarsitul lumii mele vechi

 tumblr_l0ooojwXjS1qa55kqo1_400

Sa-ti faci un bilant al lectiilor de viata la sfarsit de an nu e usor. Dar pana la urma si perceptia noastra asupra unui an calendaristic e psihologica, unele lectii fiind doar continuarea a ceea ce ai inceput mai demult. Sunt lectii traite pe propria piele, caci daca erau din carti sau de la altii le-as fi uitat deja, asa ca te invit sa-ti faci si tu un astfel de bilant.

Pentru mine, 2012 a fost intr-adevar un an al dragonului de apa. A daramant zidurile de frica pe care le-am costruit in interiorul meu, a zguduit din temelii convingeri de generatii, a lovit in plin ego precum o armata atunci cand vrea sa cucereasca o cetate,. Dupa lupte de rezistenta pot sa spun ca m-am lasat cucerita…Am descoperit ca nu e nevoie sa ma cuceresc pe mine, ca nu e nevoie sa ma tot lupt si sa opun rezistenta, cand pot face totul mult mai simplu, lasand durerea sa treaca prin mine.

In interiorul meu s-a dat un adevarat razboi, ce era vechi si bine inradacinat nu voia sa capituleze atat de usor. M-am simtit atacata, lovita, ranita, am simtit furie si revolta, dar am constientizat ca cei care o fac nu sunt decat niste personaje care tot ce fac este sa-mi apese pe rani vechi si sa le zgaltaie. Si pentru ca ani de zile am fost obisnuiti sa evitam durerea, primul impuls este acela de a o opri si atunci ne revoltam impotriva celor care au apasat intentionat sau nu pe ranile noastre. Dar nu are legatura cu ei…

Apoi mi-am amintit ca sunt femeie, iar femeia este precum apasi tot ce am de facut este sa curg, sa nu ma mai blochez in fata pietrelor mari pe care le numim obstacole. Am invatat ca oricat de mari ar fi acei bolovani, ma pot strecura intr-un mod silentios pe langa ei si sa curg in continuare, vazandu-mi de viata mea. Si tot de la apa am invatat sa-mi dau drumul sa cad in cascada atunci cand vine momentul, sa cad si sa ma abandonez cu incredere, caci ceva sau cineva invizibil, dinauntrul sau din afara mea ma sustine.

Daca anul precedent a fost anul in care mi s-a incrucisat drumul cu alti calatori, anul acesta a fost anul renuntarii la compania multora dintre ei. Oricat de mult m-ar fi durut, drumurile noastre nu mai mergeau impreuna, am ajuns la o intersectie de unde fiecare avea alta directie. E greu sa accepti asta, mai ales atunci cand te trezesti singur asa cum ai fost la inceput de drum. Dar apoi realizezi ca nu ai cum sa fii singur si ca trecerea lor prin viata ta face parte din poveste.

Ulterior am descoperit ca totul se intampla treptat si ca nimic nu stagneaza. In drumul pe care am pornit am gasit intai niste cioburi de oglinda, m-am privit si m-am taiat. N-am vrut sa accept ce vedeam, ma durea, asa ca l-am aruncat, caci cum putea un ciob sa ma reflecte? Mergand mai departe am gasit alte cioburi si am inceput sa le adun, chiar daca ma raneau. Le-am pus apoi precum piesele de puzzle si ochii mei s-au luminat de ce au vazut. Eram tot eu si am inteles ca oglinda nu doar ma reflecta ci imi daruia si mai multa lumina.

Nu exista nimic mai frumos si mai dureros pe lumea asta decat sa te vezi asa cum esti, cu maxima sinceritate, fara adaosuri, fara justificari, fara explicatii si fara ascunzisuri. Iar odata ce ai curajul de a te privi in fata in acest mod, devii mult mai puternic, asemenea unui razboinic dupa multe batalii.

Privind apoi in jur am observant cel mai greu lucru pentru oameni este sa se priveasca asa cum sunt si sa se accepte, o explicatie pentru criza de iubire in care ne aflam. Pentru cei prinsi in capcana ego-ului, sa accepte ca nu sunt centrul universului, iar pentru cei aflati la polul opus sa accepte ca lumina pe care o cauta se afla in ei insisi si nu in afara lor. Iar daca nu avem taria de a ne accepta si rezolva provocarile, incepem sa aratam cu degetul spre ceilalti, dar asta e ca si cum ai sparge oglinda pentru ca nu-ti arata ce vrei tu sa vezi.

Daca ar fi sa rezum…am invatat sa accept natura duala a lucrurilor, sa inteleg ca frica nu e un obstacol asa de mare precum pare, ca apa sapa intotdeuna o stanca numai cu rabdare, ca e mult mai simplu si mai linistitor daca te abandonezi vietii si renunti la dorinta de a demonstra ceva, ca nu poti intelege inima cu mintea si ca pentru a putea simti cu adevarat acel ceva de nedescris, tot ce ai de facut e sa lasi lucrurile si oamenii sa curga in viata ta, fara “nevoia” de a-i retine.

Si mai ales…am invatat sa ma dezvat de tot ceea ce credeam ca stiu despre mine, despre altii, despre lumea aceasta si despre alte lumi. Caci asa cum dupa iarna vine primavara, dupa invatare urmeaza dezvatare… iar acesta este gustul libertatii de a fi.

Lista revelatiilor ar putea sa continue, dar ma opresc aici, caci cuvintele isi recunosc limita si nu pot reda mai mult. Pe scurt, 2012 a fost un an al sfarsitului lumii vechi din interiorul meu, motiv pentru care sunt profund recunoscatoare. Foarte probabil ca si tu, cel care citesti aceste randuri sa fi trecut prin ceva similar, voiam doar sa-ti amintesc ca nu esti singurul. Si cu bucuria unui nou inceput, te anunt ca aceasta calatorie continua!

Cu drag,

Adela

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Lectii

4 răspunsuri la „2012- sfarsitul lumii mele vechi

  1. Pingback: 2014- Tu, Nou, Fericit! - Cultiva starea de echilibru

  2. GIORGI

    Buna!Citesc cu drag tot ceea ce ne impartasesti.Si mie imi place sa scriu crezul meu,gandurile mele, insa nu stiu daca am talent la scris.As vrea sa iti trimit ceea ce eu scriu pentru a-mi spune parerea ta.Desigur,daca doresti.

  3. Pingback: Tu, Nou, Fericit! - Life in Balance

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s