Limbajul iubirii

Suntem atât de mici și totuși atât de minunați în acest univers. Ne dăm atâta importanță și căutăm mereu ceva care să ne ducă mai sus, uitând să ne întrebăm ce căutăm de fapt ?

Am ajuns să ne înstrăinăm unii de alții, crezând că suntem separați, că e inutil să ne pese de celălalt sau că celălalat nu are cum să fie afectat de acțiunile noastre. Ne-am construit ziduri în jurul ființei noastre și nu lăsăm să se apropie decât pe cine consideră mintea noastră că merită.

Nu deschidem fereastra acestei cetăți și nici măcar nu ne gândim oare cum ar fi…cum ar fi dacă am evada din propriul ego pe care l-am construit și întărit cu atâta perseverență în timp ?

Cum ar fi dacă ne-am hotărî să renunțăm la tot ce am crezut că reprezintă propriul adevăr? Cum ar fi dacă ne-am da drumul și am răspunde cu iubire la prostie sau ignoranță ?

Cum ar fi dacă în loc să așteptăm să primim de la ceilalți am fi noi cei care dăruim ? Cum ar fi dacă nu am mai avea așteptări ca celălalt să se comporte într-un anumit fel ? Și cum ar fi dacă ne-am privi mai des în ochi, dacă ne-am îngădui să ne simțim unul pe celălalt ?

A venit vremea să apelăm la un limbaj universal și anume limbajul iubirii. Uită-te în jur cu inima și observă că zâmbetul, îmbrățișarea nu țin cont de rasă sau de alte criterii, așa cum ploaia nu ține cont de ceea ce atinge în căderea ei.

Când zâmbești nu mai contează nici trecutul nici viitorul, nici ce a fost și nici ce ar putea să fie.

Când îmbrățișezi, două inimi se ating la nivelul cel mai profund. Nu mai e nevoie de cuvinte.

Când vorbești limbajul iubirii îți dai seama cât de prețios este acest dar numit Viață și cât de norocos ești că îl trăiești aici și acum.

Amintește-ți cine ești, dă la o parte perdeaua de frică și ieși din zidurile reci și întunecoase pe care ți le-ai construit în jurul a ceea ce ești tu cu adevărat.

Numai prin limbajul iubirii vom reuși să construim ceva cu adevărat valoros, pentru că adevărata valoare e dată întotdeauna din iubire.

Ce poate fi mai valoros decât viața? Din ego sau ură nu se naște nicio formă de viață și nici valoare. În limbajul iubirii colaborezi cu ceilalți, nu concurezi. În limbajul iubirii lași lucrurile să curgă, nu le forțezi să se întâmple.

În limbajul iubirii te deschizi și îți asumi riscuri, nu te ascunzi în cochilia interioară. În acest limbaj nu arăți cu degetul spre celălalt pentru că știi că celelalte patru sunt îndreptate înspre tine.

În limbajul iubirii arătăm mai mult prin fapte și vorbim mai puțin, doar atunci când avem ceva de spus și nu doar ca să spunem ceva.

Doar folosind acest limbaj înțelegem cine suntem și ce avem de făcut pe această planetă pe care o vizităm încă o perioadă, câțiva ani, luni sau poate zile.

Trăiește fiecare bătaie a inimii tale, pentru că nu știi niciodată când va fi ultima. Trăiește-o la unison cu celelalte inimi, altfel ce farmec ar avea viața?Căci inima nu cunoaște decât o singură formă de comunicare- limbajul iubirii. Privește!

 

Un comentariu

Din categoria Lectii

Iubirea ca idee

White Lotus Absolute

A ajunge la Dumnezeu prin iubire…Mi-a plăcut atât de mult această idee, încât mintea mea s-a îndrăgostit de ea dedicându-i o mare parte din gânduri, cuvinte și cercetând-o pe toate părțile ca un om de știință care habar nu are ce studiază. Rezultatul nu a fost cel dorit pentru că inimii nu-i plac poveștile..

Așa am aflat că până și calea iubirii poate fi periculoasă dacă te atașezi de ea. Da, sună atât de frumos să ajungi la Dumnezeu prin intermediul celuilalt, te determină să cauzi profunzimile, dar atunci când te scufunzi în oceanul de vise există riscul să rămâi hipnotizat de ce ai văzut înăuntru și să uiți să revii la suprafață. Nu de alta, dar ești om, nu pește…

Și atunci mi-am dat seama de următoarele lucruri:

Iubirea e o idee frumoasă despre care toată lumea vorbește, dar această idee e precum reflexia lunii în apă…atinge-o și va dispărea. Atât timp cât vorbim despre iubire nu ne dăm voie să o trăim. Atât timp cât o privim ca pe o fântână în deșert e foarte probabil să descoperim că am fost seduși de un miraj.

Iubirea apare doar atunci când nu o gândești și nu o cauți. Iar dacă te grăbești să-i dai nume sau să vorbești despre ea a și dispărut deja precum un pește care îți alunecă din mâini.

Orice cale spirituală are pericolele ei. În primul rând acestea trebuie observate și recunoscute, pentru a merge mai departe. Unul din marile pericole este atașamentul de cale.

Calea iubirii este probabil una dintre cele mai atrăgătoare, dar dacă te încăpățânezi să te atașezi de ea ea nu va exista decât la nivel mental, adică la nivel de iluzie. Buddha spunea că atât timp cât credem în iluziile pe care mintea ni le fabrică, noi vom continua să suferim. Nicio iluzie nu rezistă decât dacă crezi cu adevărat în ea.

Așa am înțeles că a căuta să ajung la divinul din mine printr-o cale prestabilită de minte, indiferent care ar fi aceasta poate genera suferință.

Oare nu ajungem la tine, Doamne, zilnic? Oare nu ajungem la tine atunci când mirosim o floare cu roua dimineții pe ea, atunci când aducem un zâmbet în sufletul cuiva, atunci când ne și ne așezăm și ne ridicăm de la masă? Oare nu ajungem la tine atunci când admirăm cerul înstelat sau un clar de lună plină? Și atunci de ce cautăm mereu ceva „mai înalt” și „mai special”?

Am înțeles în sfîrșit că spiritualitatea din viața noastră se vede zilnic, în fiecare gest aparent mărunt pe care îl facem, în poziția corpului, în fiecare mișcare, în fiecare clipit de ochi, chiar dacă mintea nu e mulțumită și vrea mereu „altceva”.

Nu există o cale mai înaltă ca alta, nici mai specială decât alta, există doar cale. Și pentru a putea păși pe ea e nevoie să-ți lași atașamentele, ego-ul și toți gărgăunii din cap la ușă…

 

Un comentariu

Din categoria Lectii

Se intampla uneori

Se întâmplă uneori…Să cazi, să doară, dar să alegi să te ridici cu viteza cu care ai căzut! Tu alegi!

Se întâmplă uneori…Să te ridici, să lupți cu toată ființa ta și să cazi din nou obosit. Continuă!

Se întâmplă uneori…Să-ți dorești să iubești cu toată ființa ta, să trăiești iubirea, să o respiri, să o simți în oase și totuși să te doară. Orice-ar fi, iubește!

Se întâmplă uneori…să îți dorești să înveți cu orice preț și ca prețul pe care îl plătești să fie mai mare decât ți-ai imaginat. Continuă să înveți!

Se întâmplă uneori…să opui rezistență la ceea ce ți se întâmplă, să respingi sau să fugi de ce ar putea fi. Lasă să curgă!

Se întâmplă uneori….să nu îți mai poți ține în frâu emoțiile, să le dai drumul, să plângi, să strigi, să râzi și să-ți fie teamă de ce poate ieși din tine…Dă-le drumul!

Și se întâmplă uneori…să nu înțelegi de ce ți se întâmplă tocmai ție toate astea, să cauți în zadar explicații și să nu le găsești. Acceptă ceea ce se întâmplă așa cum este!

Și se întâmplă uneori…să nu se întâmple nimic! Zâmbește în continuare!

 

Un comentariu

Din categoria Lectii

Când îți alegi perechea…potrivită

cinderella-prince-with-cinderella-shoe

Lecții de viață primesc zilnic, uneori mai multe într-o zi, dar nu întotdeauna le notez. O sa-ți împărtășesc o lecție veche, dar mereu proapătă precum parfumul florilor de primăvară. Întâmplarea e una banală, însă plină de semnificații.

Într-una din zile îmi căutam o pereche de pantofi, nu voiam decât o simplă pereche de pantofi pentru că venise căldura, iar picioarele mele așteptau de mult să le dau o nouă pereche mult mai confortabilă care să le facă să se simtă bine. Așa că am căutat prin multe magazine, bineînțeles că m-au atras modelele finuțe și frumoase. Când le-am văzut eram convinsă că de data asta voi găsi ușor ceva pe gustul meu.

Dar spre surprinderea mea, perechile cele minunate și frumoase pe care le-am probat nu se potriveau picioarele mele. Parcă niciuna nu era făcută după forma tălpilor mele și toate mă apăsau când le probam sau îmi ieșeau din picioare. „Ciudat!” m-am gândit, „oare am eu niște picioare diferite?”.

Apoi am căutat pantofi mult mai scumpi numai să-i găsesc odată pe cei potriviți pentru că deja eram obosită după ore de umblat prin magazine. Dar nici cei scumpi nu se potriveau. Vânzătoarele ridicau din umeri. Și pentru că oboseala și iritarea începeau să crească, în primul magazin în care am intrat am și cumpărat prima pereche care mi-a căzut în mână. Am hotărât că mi se potrivește și am terminat.

Abia după ce am am început să umblu cu ei am constatat că mă strângeau și că i-am cumpărat degeaba, chiar dacă erau frumoși. Așa se întâmplă când nu-ți asculți corpul, în situația mea mesajul picioarelor era evident, dar n-am ținut cont. Ei bine, uite ce am învățat eu din toate astea…

Că în situații de alegere e nevoie să-ți amintești că nu ai doar minte care cântărește, ci și corp care îți transmite mesaje. Ascultă-ți corpul!

Că oricât ți-ai dori un lucru, dacă îl forțezi să se întâmple vor fi mari șanse să obții ceea ce în realitate nu îți doreai.

Că, printr-o comparație interesantă, dacă îți cauți perechea potrivită cu disperare s-ar putea să te înșele aparențele și să descoperi ulterior că nu ți se potrivește sau să te mulțumești cu ceea ce „îți pică în mână”, cu puțin (cu mențiunea că prin „pereche” poți înțelege ce vrei tu).

Și mai ales, că din alegerile proaste învățăm cel mai bine, chiar dacă prețul pe care îl plătim uneori e mare. În cazul meu, alegerile mai puțin inspirate m-au determinat să recurg la intuiție, curaj și încredere atunci când aleg.

În concluzie, alegerile potrivite le facem datorită alegerilor proaste anterioare…și atunci mai există oare „alegeri proaste”?

4 comentarii

Din categoria Lectii

Fereastra deschisa

În fiecare primăvară, văd în drumul meu spre casă un cuib de berze. La început văd două berze în acelaşi cuib, după ceva timp apare mereu o familie. M-am întrebat de multe ori dacă păsările au gânduri, dacă ele ştiu drumul spre casă şi răspunsul a fost mereu că nu e nevoie.

Avem multe de învăţat de la ele, cum ar fi să ne urmăm drumul cu încredere că suntem susţinuţi în tot ceea ce facem…Putem forţa lucrurile să se întâmple sau putem lăsa ca ele să se întâmple la momentul potrivit. Cum ar fi dacă păsările s-ar încăpăţâna să rămână în cuib şi iarna?

De asemenea, am observat că o simplă privire îndreptată spre cer ne poate lumina ochii…

Atunci când eşti împovărat de grijile tale zilnice, tot ce ai de făcut este să-ţi ridici privirea. Dacă eşti închis într-un birou caută o fereastră. Ceea ce deschizi este de fapt fereastra inimii care mereu ne spune că există şi altceva, că lumea nu se reduce la ceea ce percepem zilnic cu simţurile noastre, că e mai mult de atât şi noi nu am descoperit încă. Singurii care arată că mai ştiu asta sunt copiii.

Ridică-ţi privirea spre cer…tot vei găsi ceva care să se reflecte în ochii tăi ca într-o oglindă…indiferent că e albastrul cerului, razele soarelui, albul norilor, culorile unui curcubeu după ploaie, crengile unui copac impunător sau aripile unei păsări.

În astfel de momente îţi dai seama că miracolele pe care mintea le complică sunt de fapt simple, că ceea ce aşteptăm se întâmplă chiar sub nasul nostru, în timp ce noi ne încăpăţânăm să privim în altă parte, că bucuriile îşi fac loc în viaţa noastră dacă le deschidem fereastra. Deschide-ţi fereastra inimii cu un zâmbet sau cu o privire…

Iar cine nu vrea să-şi deschidă fereastra sufletului, să-şi şteargă măcar geamul de praf…pentru ca planeta pe care trăim e superbă, priviți!

 

2 comentarii

Din categoria Lectii

Admiratia cea de toate zilele

În ultima vreme am primit foarte multe lecții de la oamenii minunați pe care i-am cunoscut. A fost o perioadă în viața mea când tânjeam să cunosc oameni noi cu care să rezonez, dar acest lucru nu se întâmpla. Ulterior am înțeles că motivul era pentru că eram obișnuită să observ mai degrabă defectele decât calitățile, să judec în loc să admir, să mă uit la oameni doar cu mintea, nu și cu inima.

Ne construim mental niște șabloane despre cum ar trebui să fie prietenii noștri, partenerul de cuplu sau persoanele apropiate, iar dacă cineva nu se încadrează ne grăbim să le punem etichete sau să îmbrățișăm o atitudine închisă. Cum spunea cineva „atunci când judeci oamenii nu mai ai timp să-i iubești”. Dacă alegi să critici în loc să admiri, vei fi la fel de critic și cu tine însuți.

Am observat că oamenii devin mai frumoși atunci când admiră frumosul. Cât de frumoși sunt copiii când se bucură de ceea ce văd sau de ceea ce primesc. La fel suntem și noi, doar că atunci nu avem o oglindă la îndemână care să ne arate sclipirile din ochi și seninătatea din priviri.

A venit și rândul inimii să-și ceară drepturile și să ne uităm unii la alții cu sclipiri de dragoste în ochi, oricât am fi de diferiți. Ne-ar ajuta enorm mai multă dragoste în privire atunci când ieșim pe stradă, când cineva ne enervează în trafic, când un prieten ne vorbește urât sau când cineva ne salută cu un zâmbet pe care până atunci nu l-am remarcat. Să revenim la acea natură profund umană și dacă nu putem răspunde cu dragoste la indiferență, măcar să răspundem cu dragoste la dragoste, pentru că și asta am cam uitat.

Un filmulet mai mult decât grăitor…

2 comentarii

Din categoria Lectii

Momente de VIATA

Cu siguranță în viața ta ai avut parte de cel puțin un moment minunat greu de descris de cuvinte în care ai simțit că trăiești cu adevărat… E vorba de acel moment în care ai impresia că inima îți explodează de fericire și raze de lumină îți inundă ființa. Acel moment în care într-o fracțiune de secundă timpul s-a dilatat și ai făcut cunoștință cu eternitatea…acel moment în care simțeai că cerul și pământul își dau mâna prin tine, iar tu nu ești decât un univers eliberat de limitele formei…

Uneori e de ajuns o clipă pentru a ieși din clepsidra timpului și a observa că oamenii nu sunt decât niște fire de nisip captive care se scurg dinspre cer spre pământ și invers. În astfel de momente savurezi viața ca pe o ceașcă de ceai a cărui aromă te pătrunde, așa cum pătrund stropii de ploaie în pământul însetat.

Atunci vei ști că dincolo de obișnuința zilelor noastre se ascunde ceva mult mai profund decât îți poți imagina. Dacă aceste trăiri depind sau nu de noi, îmi place să cred că așa este. Stă în puterea noastră să le trăim, dar nu le vom putea forța să se producă. E absurd să te străduiești să fii fericit, ori ești ori nu ești, altfel e ca și cum ai forța un boboc să înflorească.

Am învățat însă că tot ce pot face e să pregătesc spațiul necesar pentru ca bucuria trăirilor să se întâmple, așa cum o gazdă pregătește cu meticulozitate camera pentru oaspetele său.

Tot ce avem de făcut e să facem curățenie în spațiul dinăuntrul nostru, să ne aerisim mintea de gânduri toxice și să ne reîmprospătăm ființa. Indiferent ce aștepți sau pe cine aștepți să apară în viața ta, ai grijă să ai spațiul din tine mereu pregătit pentru a primi, în caz contrar riști să aștepți o viață și să nu înțelegi de ce nu a apărut.

Și dacă tot vine primăvara, să lăsăm vântul de primăvară să intre în noi, să spulbere praful de pe inimile noastre și să facă un vârtej de inimi în care să ne întâlnim cu toții, măcar pentru câteva secunde, așa…cât ține un moment…

 

Un comentariu

Din categoria Lectii