Arhive pe etichete: frumusete

Povestea scrisului

Dragă cititorule,

Am început aşa pentru că îmi aduce aminte de călduroasa adresare a unui cronicar român: Iubite Cetitoriule

Vreau să-ţi mulţumesc că ai dat viaţă rândurilor mele prin simplul fapt de a le citi în aproape doi ani de zile. Am scris mereu din două motive: fie pentru a-mi împărtăşi revelaţiile, fie pentru a mă elibera de povara cuvintelor din mine.

Acest blog mi-a reamintit că eu şi Cuvantul am fost dintotdeauna fraţi. Când aveam 5 ani, răsfoiam toate cărţile din biblioteca părinţilor încercând să descifrez ce scrie acolo, fapt ce a îndemnat-o pe mama mea să-mi cumpere un abecedar şi să mă înveţe mai repede să citesc, pentru că nu mai aveam răbdare.

2001.88.84_01_b02După ce am învăţat să scriu, am scris prima poezie, o povestioară spusă de bunica mea pe care am pus-o în versuri. La 8 ani am învăţat să scriu metafore, inspirată de povestirile pentru copii ale lui Emil Gârleanu (coincidenţa face că locuiam pe strada Gârlei).

Apoi au apărut jurnalele în care scriam cu drag atunci când ceva din mine o cerea. Când aveam zece ani îmi plăcea să mă plimb printr-o pădurice din apropierea oraşului, îmi alegeam un loc animat de zumzete şi flori, mă aşezam şi scriam în jurnal…

Părinţii mei nu ştiau că mă plimb singură, dar interesant că nu m-am simţit niciodată singură. Era ca şi cum cineva mă însoţea în permanenţă şi mă îndemna să scriu…De citit îmi plăcea să citesc căţărată în pomii din livada bunicii, iar primăvara, când aceştia înfloreau mă simţeam pe-o creangă de rai.

După ce am mai crescut, am uitat de acest dar, m-am scufundat în vârtejul lucrurilor “de lume” deşi uneori îmi cântam emoţiile pe foi de caiete cu linii, imaginându-mi că sunt portative pe care se aşează cuvintele precum notele muzicale.

Am reînceput să scriu după ce m-am “trezit” din nou la viaţă şi am început să trăiesc cu bucurie tot ceea ce este, în jurul vârstei de 25 ani. Trebuia să scriu pentru a împărtăşi, dar şi pentru că încă mai simt cum o parte din mine nu-şi găseşte liniştea dacă nu fac asta.

Şi pentru că de când am început să scriu pe acest blog s-au schimbat mai multe în viaţa mea, am făcut următorul pas, şi anume să creez mai mult spaţiu scrisului printr-un nou site.

Astfel, am început de curând să scriu în noul loc, iar pe blogul de faţă, articolele vor fi din ce în ce mai rare. De aceea, te invit să mă cunoşti mai bine pe www.lifeinbalance.ro.

Îţi mulţumesc că mi-ai fost alături şi te invit să mă urmăreşti în continuare, pentru că e atâta frumuseţe în această lume încât am despre ce să scriu…
Cu drag,
Adela

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Lectii

Despre frumusetea uitata a oamenilor

În ultima vreme, mi-am dat seama că pentru a înțelege oamenii e nevoie să-i iubești înainte. A iubi oamenii cu toate minunile din ei nu-i ușor, dar nici imposibil. Am învățat că nu-i poți iubi  dacă nu te iubești pe tine cu adevărat, cu acel sentiment pur și lipsit de egoism datorită căruia ajungi să te miști pe frecvența inimii.

Un spirit de artist poate să tranforme interiorul unui om într-o adevărată operă de artă pentru că vede acea frumusețe pe care ceilalți oameni nu o mai percep. Prinși în plasa lumii cotidiene, oamenii au uitat să fie frumoși, au uitat câtă lumină emană fața lor atunci când iubesc și când se iubesc pe ei înșiși. A-ți păstra naturalețea într-o lume din ce în ce mai artificială a devenit o adevărată provocare, deși nu ai nimic de făcut decât să fii…tu însuți.

Din fericire, există încă oameni mai mult sau mai puțin cunoscuți care, prin ceea ce fac, le amintesc celorlalți că într-adevăr frumusețea vine dinăuntrul lor și că naturalețea n-a murit, trebuie doar adusă la lumină. De pildă, aceste fotografii nu sunt decât o dovadă a acestui lucru, o oglindă a frumosului din fiecare, fețe a căror expresivitate trece dincolo de ceea ce se vede cu ochiul liber, o lecție pe care am primit-o de la un prieten drag.

M-am bucurat să cunosc astfel de oameni care, folosindu-se de instrumente minunate precum scris, fotografie, pictură, dans, muzică, mișcare, joc, zâmbete, îmbrățișări, de tot ce înseamnă artă și expresie, reușesc să ne facă viața mai plină de sens și să ne amintească ce norocoși suntem.

Mulțumesc tuturor acestor oameni speciali că ne amintesc mereu să ne uităm cu mai mult drag la toți oamenii pe care-i întâlnim și mai ales, să fim mai îngăduitori cu noi înșine.

Aveți mai jos un fragment dintr-un film foarte drag mie care spune mai multe decât acest articol:

2 comentarii

Din categoria Lectii