Mă trezesc dimineața morocănoasă. Nu înțeleg de ce. Devin și mai morocănoasă. Cum adică, eu ajut oamenii să-și înțeleagă nemulțumirile și eu nu pot să mi le descifrez pe ale mele?
Ies pe terasă. Privesc florile, caut ceva de care să mă agăț pentru a-mi reveni. Nimic. Deschid facebook, plin de citate care în loc să mă inspire mă plictisesc. Toate vorbesc despre această zi minunată.
„Ce prostie, mă gândesc, o zi nu poate fi minunată sau proastă… tu în schimb poți”. Și dintr-o dată mă lovește următoarea întrebare: „Stai puțin, cum ar fi ziua asta fără mine? Ar mai fi o zi proastă sau minunată?”
Soarele ar continua să strălucească, probabil că pomii ar fi la fel de verzi, florile la fel de colorate. Afară ar fi tot cald, așa cum este acum. Casa în care locuiesc poate ar fi aranjată diferit dar tot casă ar rămâne. Poate iubitul meu nu și-ar mai călca hainele așa de liniștit, dar de ce să mă amăgesc? Și-ar vedea în continuare de viața lui și poate o altă femeie chiar i-ar călca hainele..Oamenii cu care lucrez ar apela la altcineva, n-ar fi nicio tragedie.
Oau, ce mare descoperire…nu sunt buricul pământului. Oare așa s-o fi simțit și Columb când a descoperit America? Dar totuși mă țin bine, zic eu, să înfrunți un asemenea adevăr nu-i ușor.
Și atunci de ce ne comportăm ca și cum fără noi nu s-ar învârti pământul? De ce ne acordăm atâta importanță? Uufff, cam multe întrebări, dar răspunsurile sunt cuprinse tot în ele.
Da, ziua asta ar fi tot o zi, cu sau fără mine, am ajuns la această concluzie încă de când eram copil. Dar dacă fiecare om ar spune același lucru și ar alege să plece de pe această planetă tocmai din acest motiv, cum ar mai fi?
Poate o să spui că planeta ar fi mai fericită fără noi, oamenii, care oricum i-am cauzat destule mâncărimi. Sau vorba lui George Carlin „Pack your shit, faulks, the planet is fine, the people are fucked”. În traducere eufemistică, să ne facem bagajele, să nu ne facem griji pentru planetă, ea e bine cu sau fără noi, noi în schimb nu prea…
Și atunci tot ce-mi rămâne e să îmi amintesc zilnic ce caut eu aici, să încetez să mă mai joc precum copiii în noroi (rahat ar fi fost un cuvânt mai potrivit dar mai puțin plăcut), mi-am creat destulă imunitate la prostie. Poate că e timpul să fac mai mult și nu neapărat pentru mine, ci pentru întregul din care fac parte.
Și atunci am zis așa: „Dacă planeta asta e plină de idioți, de ce să-i mai adaug unul? Dacă țara asta e plină de oameni care stau cu mâinile în sân și nu-și asumă responsabilitatea de ce să mă mai adaug și pe mine?
Prin urmare, te invit să-ți pui și tu următoarea întrebare:
„Dacă ziua asta ar fi la fel cu sau fără mine, de ce să nu încerc măcar să o fac diferită pentru ceilalți?” Dacă cel puțin pentru o persoană ziua nu i-ar fi la fel fără darul tău, de ce să nu îl dăruiești lumii? Îți poți găsi misiunea ta în această viață chiar și în zâmbetul unui străin pe care l-ai ajutat să urce o treaptă.
Dacă tu ai puterea să faci o zi să fie minunată sau mizerabilă, îți dai seama câte lucruri stau în puterea ta?
Lectii din viata 