Arhive pe etichete: iubire

Iubirea ca idee

White Lotus Absolute

A ajunge la Dumnezeu prin iubire…Mi-a plăcut atât de mult această idee, încât mintea mea s-a îndrăgostit de ea dedicându-i o mare parte din gânduri, cuvinte și cercetând-o pe toate părțile ca un om de știință care habar nu are ce studiază. Rezultatul nu a fost cel dorit pentru că inimii nu-i plac poveștile..

Așa am aflat că până și calea iubirii poate fi periculoasă dacă te atașezi de ea. Da, sună atât de frumos să ajungi la Dumnezeu prin intermediul celuilalt, te determină să cauzi profunzimile, dar atunci când te scufunzi în oceanul de vise există riscul să rămâi hipnotizat de ce ai văzut înăuntru și să uiți să revii la suprafață. Nu de alta, dar ești om, nu pește…

Și atunci mi-am dat seama de următoarele lucruri:

Iubirea e o idee frumoasă despre care toată lumea vorbește, dar această idee e precum reflexia lunii în apă…atinge-o și va dispărea. Atât timp cât vorbim despre iubire nu ne dăm voie să o trăim. Atât timp cât o privim ca pe o fântână în deșert e foarte probabil să descoperim că am fost seduși de un miraj.

Iubirea apare doar atunci când nu o gândești și nu o cauți. Iar dacă te grăbești să-i dai nume sau să vorbești despre ea a și dispărut deja precum un pește care îți alunecă din mâini.

Orice cale spirituală are pericolele ei. În primul rând acestea trebuie observate și recunoscute, pentru a merge mai departe. Unul din marile pericole este atașamentul de cale.

Calea iubirii este probabil una dintre cele mai atrăgătoare, dar dacă te încăpățânezi să te atașezi de ea ea nu va exista decât la nivel mental, adică la nivel de iluzie. Buddha spunea că atât timp cât credem în iluziile pe care mintea ni le fabrică, noi vom continua să suferim. Nicio iluzie nu rezistă decât dacă crezi cu adevărat în ea.

Așa am înțeles că a căuta să ajung la divinul din mine printr-o cale prestabilită de minte, indiferent care ar fi aceasta poate genera suferință.

Oare nu ajungem la tine, Doamne, zilnic? Oare nu ajungem la tine atunci când mirosim o floare cu roua dimineții pe ea, atunci când aducem un zâmbet în sufletul cuiva, atunci când ne și ne așezăm și ne ridicăm de la masă? Oare nu ajungem la tine atunci când admirăm cerul înstelat sau un clar de lună plină? Și atunci de ce cautăm mereu ceva „mai înalt” și „mai special”?

Am înțeles în sfîrșit că spiritualitatea din viața noastră se vede zilnic, în fiecare gest aparent mărunt pe care îl facem, în poziția corpului, în fiecare mișcare, în fiecare clipit de ochi, chiar dacă mintea nu e mulțumită și vrea mereu „altceva”.

Nu există o cale mai înaltă ca alta, nici mai specială decât alta, există doar cale. Și pentru a putea păși pe ea e nevoie să-ți lași atașamentele, ego-ul și toți gărgăunii din cap la ușă…

 

Reclame

Un comentariu

Din categoria Lectii

Oamenii care nu ne plac…

Există oameni la vederea cărora îți strălucesc ochii, oameni pe care ți-ai dori să-i ai mereu în jurul tău, să-i îmbrățișezi cât mai des posibil și să le mulțumești în diferite forme pentru că fac parte din viața ta. Ei bine, toți ne dorim să fim înconjurați de oameni cu care rezonăm și în prezența cărora să ne simțim bine, apreciați și acceptați și probabil că mulți dintre noi au astfel de oameni prin preajmă.

Dar există și oameni a căror prezență nu putem spune că ne bucură sau ne face plăcere, oameni care poate într-un fel sau altul ne resping prin comportamentul lor, prin aspectul lor, prin miros sau prin ceea ce emană. Și astfel de oameni sunt foarte mulți, din păcate. Când trebuie să și lucrăm cu ei ne dorim să-i schimbăm, să facem ceva efectiv pentru ei pentru că nu mai putem suporta ceea ce vedem.

Și atunci intervine durerea…nu ne dor gesturile lor cât ne doare neputința în fața schimbării lor. Nu avem niciun drept să-i schimbăm pe ceilalți, dar avem în schimb puterea de a-i accepta și de a le arăta respect chiar dacă sunt diferiți, chiar dacă nu rezonăm cu ei. Cine suntem noi să-i pedepsim pentru acțiunile lor?

De ce? Pentru că numai așa putem face ceva cu adevărat pentru ei, prin atitudinea pe care o avem față de ei. O atitudine prin care le arăți că-i respingi, o atitudine de superioritate sau una acuzatoare îi va încuraja și mai mult să rămână acolo unde află. O atitudine conflictuală nu face decât să înrăutațească situația.

Am suferit de mic copil din cauza conflictelor cu oamenii cu care nu rezonam, până când am înțeles că e o prostie să mă aștept să fiu înțeleasă de către aceștia, la fel de mare cum e să le răspund cu aceeași aroganță cu care m-au tratat.

Aceasta a fost lecția mea, să înțeleg că nu-mi stă în putere să schimb concepțiile și comportamentul nimănui, că nu am dreptul să pedepsesc pe nimeni pentru felul perfid în care m-a tratat și că tot ce pot face este să manifest respect și o atitudine demnă în ciuda răutății sau ignoranței lor.

Nu, nu ești obligat să-i iubești dacă nu poți, dar asta nu e o scuză să răspunzi cu prostie la prostia lor, chiar dacă ego-ul are obiceiul de a ne angrena în dispute. Da, ego-ul iubește să se războiască în argumente, în vorbe critice și înțepătoare, dar poate fi controlat și domolit, atâta timp cât înțelegi că tu ești cel care își controlează reacțiile, și nu reacțiile te controlează pe tine.

Un proverb zen m-a ajutat să înțeleg mai bine profunzimea unei asemenea situații: cu cât zbori mai sus, cu atât celor de jos le vei părea mai mic. Așa că nu te descuraja în zborul tău și amintește-ți mereu că cei care aruncă cu pietre în aripile tale fac parte din comisia care te testează pentru examenul vieții și, oricât ar părea de ciudat, avem nevoie de astfel de oameni. Și cu toate astea nimic nu mă va împiedica să sper că pe drumul evoluției ne vom cizela cu toții…

4 comentarii

Din categoria Lectii