Arhive pe etichete: suflet

Fereastra deschisa

În fiecare primăvară, văd în drumul meu spre casă un cuib de berze. La început văd două berze în acelaşi cuib, după ceva timp apare mereu o familie. M-am întrebat de multe ori dacă păsările au gânduri, dacă ele ştiu drumul spre casă şi răspunsul a fost mereu că nu e nevoie.

Avem multe de învăţat de la ele, cum ar fi să ne urmăm drumul cu încredere că suntem susţinuţi în tot ceea ce facem…Putem forţa lucrurile să se întâmple sau putem lăsa ca ele să se întâmple la momentul potrivit. Cum ar fi dacă păsările s-ar încăpăţâna să rămână în cuib şi iarna?

De asemenea, am observat că o simplă privire îndreptată spre cer ne poate lumina ochii…

Atunci când eşti împovărat de grijile tale zilnice, tot ce ai de făcut este să-ţi ridici privirea. Dacă eşti închis într-un birou caută o fereastră. Ceea ce deschizi este de fapt fereastra inimii care mereu ne spune că există şi altceva, că lumea nu se reduce la ceea ce percepem zilnic cu simţurile noastre, că e mai mult de atât şi noi nu am descoperit încă. Singurii care arată că mai ştiu asta sunt copiii.

Ridică-ţi privirea spre cer…tot vei găsi ceva care să se reflecte în ochii tăi ca într-o oglindă…indiferent că e albastrul cerului, razele soarelui, albul norilor, culorile unui curcubeu după ploaie, crengile unui copac impunător sau aripile unei păsări.

În astfel de momente îţi dai seama că miracolele pe care mintea le complică sunt de fapt simple, că ceea ce aşteptăm se întâmplă chiar sub nasul nostru, în timp ce noi ne încăpăţânăm să privim în altă parte, că bucuriile îşi fac loc în viaţa noastră dacă le deschidem fereastra. Deschide-ţi fereastra inimii cu un zâmbet sau cu o privire…

Iar cine nu vrea să-şi deschidă fereastra sufletului, să-şi şteargă măcar geamul de praf…pentru ca planeta pe care trăim e superbă, priviți!

 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Lectii

Citind printre suflete

img04Iubesc oamenii cu tot misterul pe care aceștia îl reprezintă, motiv pentru care am ales să mă transform dintr-un simplu cititor de cărți într-un cititor de suflete. Grea misiune…nu-mi place întotdeauna ceea ce citesc, e ca și cum îți vine să arunci o carte din mână când vezi ce scrie în ea și totuși…ceva mă îndeamnă să nu mă grăbesc să renunț și s-o citesc până la capăt. Cine știe…poate finalul e chiar spectaculos.

Ce faci când vezi mai mult decât ai vrea la oamenii din jurul tău? Mă uit la ei cu înțelegere deoarece de multe ori e ca și cum m-aș uita la mine. Mă descopăr zilnic prin experiențe și, Doamne, ce frică îmi era mai demult de experiențe noi. Uneori ne este frică să aflăm mai multe despre noi pentru că s-ar putea să nu ne placă deloc ce aflăm, unul dintre motivele pentru care n-am vrut niciodată să-mi ghicească cineva viitorul. 😉

Citind printre rândurile de suflete și fără a întreprinde o lectură superficială, am descoperit lucruri minunate dar și lucruri care m-au întristat. Pot să-i înțeleg pe oamenii care suferă,  dar nu pot înțelege prostia. Aici m-am blocat, dar poate că nu totul trebuie înțeles cu mintea.

Așa am aflat că sunt multe lucruri pe lumea asta pe care mintea umană nu le poate desluși, deși are impresia că dacă le dă o etichetă le înțelege. Așa mi-am amintit de vorba lui Antoine de Saint-Exupery: „Nu poți vedea bine decât cu inima. Esențialul este invizibil pentru ochi”.

Și cum fiecare suflet e o carte deschisă sau închisă, am observat că foarte multe își scriu povestea până la final cu suferință. Oare chiar e necesar?

„Nu există oameni răi, ci doar oameni care suferă”, mi-am spus atunci când am văzut oameni care dau dovadă de acele trăsături urâte care provoacă durere. Ceea ce înseamnă că dacă suferi, ai toate șansele să dai dovadă de răutate, întrucât suferința închide inima. Făcându-i rău celui de lângă tine, inevitabil îți faci ție rău, e o lege a naturii. Și atunci de ce atâția oameni preferă să trăiască în suferință, fără a face nimic pentru a ieși din ea?

Dacă suferi, încheie acest capitol din cartea vieții tale și nu-l lăsa să-ți determine finalul cărții, astfel încât în următorul capitol să împărtășești și celorlalți ce ai învățat din asta și cum ai devine mai puternic(ă).

7 comentarii

Din categoria Lectii