Arhive pe etichete: versuri

Povestea scrisului

Dragă cititorule,

Am început aşa pentru că îmi aduce aminte de călduroasa adresare a unui cronicar român: Iubite Cetitoriule

Vreau să-ţi mulţumesc că ai dat viaţă rândurilor mele prin simplul fapt de a le citi în aproape doi ani de zile. Am scris mereu din două motive: fie pentru a-mi împărtăşi revelaţiile, fie pentru a mă elibera de povara cuvintelor din mine.

Acest blog mi-a reamintit că eu şi Cuvantul am fost dintotdeauna fraţi. Când aveam 5 ani, răsfoiam toate cărţile din biblioteca părinţilor încercând să descifrez ce scrie acolo, fapt ce a îndemnat-o pe mama mea să-mi cumpere un abecedar şi să mă înveţe mai repede să citesc, pentru că nu mai aveam răbdare.

2001.88.84_01_b02După ce am învăţat să scriu, am scris prima poezie, o povestioară spusă de bunica mea pe care am pus-o în versuri. La 8 ani am învăţat să scriu metafore, inspirată de povestirile pentru copii ale lui Emil Gârleanu (coincidenţa face că locuiam pe strada Gârlei).

Apoi au apărut jurnalele în care scriam cu drag atunci când ceva din mine o cerea. Când aveam zece ani îmi plăcea să mă plimb printr-o pădurice din apropierea oraşului, îmi alegeam un loc animat de zumzete şi flori, mă aşezam şi scriam în jurnal…

Părinţii mei nu ştiau că mă plimb singură, dar interesant că nu m-am simţit niciodată singură. Era ca şi cum cineva mă însoţea în permanenţă şi mă îndemna să scriu…De citit îmi plăcea să citesc căţărată în pomii din livada bunicii, iar primăvara, când aceştia înfloreau mă simţeam pe-o creangă de rai.

După ce am mai crescut, am uitat de acest dar, m-am scufundat în vârtejul lucrurilor “de lume” deşi uneori îmi cântam emoţiile pe foi de caiete cu linii, imaginându-mi că sunt portative pe care se aşează cuvintele precum notele muzicale.

Am reînceput să scriu după ce m-am “trezit” din nou la viaţă şi am început să trăiesc cu bucurie tot ceea ce este, în jurul vârstei de 25 ani. Trebuia să scriu pentru a împărtăşi, dar şi pentru că încă mai simt cum o parte din mine nu-şi găseşte liniştea dacă nu fac asta.

Şi pentru că de când am început să scriu pe acest blog s-au schimbat mai multe în viaţa mea, am făcut următorul pas, şi anume să creez mai mult spaţiu scrisului printr-un nou site.

Astfel, am început de curând să scriu în noul loc, iar pe blogul de faţă, articolele vor fi din ce în ce mai rare. De aceea, te invit să mă cunoşti mai bine pe www.lifeinbalance.ro.

Îţi mulţumesc că mi-ai fost alături şi te invit să mă urmăreşti în continuare, pentru că e atâta frumuseţe în această lume încât am despre ce să scriu…
Cu drag,
Adela

Un comentariu

Din categoria Lectii

Suferinta ca poezie

638

Pentru că mi-au plăcut și îmi plac poeziile, dintotdeauna am simțit că există o graniță insesizabilă de multe ori între suferință și plăcere. Savuram poeziile ca pe un mănunchi de cireșe al căror gust e uneori dulce, alteori amar și adoram să mă pierd în labirintul versurilor pentru că simțeam emoția de dincolo de cuvinte.

Atunci am înțeles că versurile adevărate s-au scris dintotdeauna pentru inimă, din orice unghi le-ai privi. Și tot atunci am simțit că suferința nu e atât de tragică precum am fost învățați să credem, din moment ce de-a lungul istoriei a permis geniilor să se manifeste dând naștere la mari opere de artă, la poezii atât de profunde, la compasiune sau de ce nu, la o nouă lume.

Cred că suferința își are rolul ei dacă știm să o alchimizăm, să o tranformăm în ceva frumos și înălțător. Se spune că e cea mai scurtă cale spre evoluție și totuși mulți oameni se împotmolesc în ea și nu pot să vadă dincolo de ea.

Azi am învățat că un om care suferă nu poate să vadă decât noroiul în care s-a împotmolit, iar dacă acest noroi se usucă în timp devine mult mai greu de îndepărtat. Mesajul meu pentru toți cei care suferă dintr-un motiv sau altul este să nu uite că floarea de lotus se naște din noroi și nici măcar strălucirea unui diamant nu poate fi observată dacă acesta e acoperit de noroi.

Suferința e un efect dar conține și o nouă șansă în același timp. Poate că e nevoie să aștepți ca apele să se liniștească, căci numai așa vei putea să vezi cu claritate viața și frumusețea din adâncuri (peștișorii cei colorați). Dar pentru asta e nevoie să nu mai răscolești în noroi, să nu mai cauți cu disperare un răspuns în ape tulburi.

Îmi place să cred că dacă viața mea e o poezie, atunci suferința nu e decât o metaforă pe care nu am înțeles-o pe moment.

4 comentarii

Din categoria Lectii