Arhive lunare: August 2012

Mai aproape de cer

rock-climbing1

Ai trăit vreodată senzația că nu ți-e teamă de nimic, că poți pluti, zbura? O astfel de senzație te face să te simți efectiv mai aproape de cer…mai liber și mai aproape de îngeri.

La începutul anului am luat decizia să-mi înving niște temeri vechi pe care simțeam că le car în spate de atâția ani…Una din aceste temeri era teama de înălțime. Așa cum mă așteptam, șansa de mă cățăra mi s-a ivit repede, așa că am ajuns la un curs de cățărat.

De jos părea să fie totul foarte ușor, așa că nu am ezitat să mă aventurez să urc. Problema a fost când m-am văzut lipită de stâncă și nu puteam să-i dau drumul. O îmbrățișam cu atâta ardoare de teamă să nu cad, încât instructorul salvamont îmi striga de jos că e doar o stâncă, nu un bărbat..și că nu pot rămâne mult blocată acolo.

Astfel am avut ocazia să îmi văd frica în adevărata sa față, așa cum în sfârșit ai vedea pe cineva în toată splendoarea sa. O vedeam cum mă bântuie precum vântul pe vârf de stâncă, o vedeam cum îmi pătrundea în mușchii picioarelor care îmi tremurau și în mâinile nesigure dacă mă pot ține. O simțeam cum îmi modifică respirația și cum îmi încoardă corpul.

„Încântată de cunoștință” părea să-mi spună. Nu-mi venea să cred că până acum eu n-am știut ce reacție ciudată poate să aibă corpul și mintea mea când primesc semnalul că se află cu un pas mai aproape de moarte. Dar ceva din mine mă împingea să înaintez, în ciuda fricii. Știam că teama se diminuează dacă o privești în față…

Când am ajuns în vârf mi s-a tăiat respirația. Nu știu dacă a fost de la splendoarea peisajului sau de la teama că trebuie să și cobor. Era într-adevăr superb să fii sus, dar chinuitor să știi că nu ai aripi, că ești doar o ființă condamnată la gravitație precum un Sisif legat cu o piatră. Însă acea piatră care ne trage în jos și ne împiedică să ne simțim liberi e teama…

„Tot ce ai de făcut acum este să-ți dai drumul” se auzea vocea de jos. „Să-mi dau drumul?” am întrebat cu ochii mari.

Mi se cerea cel mai greu lucru pentru noi oamenii de la oraș, amăgiți de iluzia controlului. Da, să mă abandonez într-o coardă asupra căreia nu aveam control. Absurd pentru mintea cea logică. La fel de absurd ca pentru cei care nu înțeleg expresia „a te abandona în mâinile Divinității”.

Însă a fost cea mai frumoasă parte din tot cățăratul meu. Nimic nu se compară cu acea senzație de a pluti în aer deasupra solului și de a avea încredere în același timp că nimic rău nu ți se poate întâmpla. Ceva din mine părea să se regăsească în această stare de bine…

Atunci am înțeles de ce căutăm noi oamenii adrenalina. Pentru că ne apropie ca un elastic de necunoscuta din ecuație: moartea. Dar, în mod paradoxal, tocmai această apropiere ne face să ne simțim extraordinar. Și atunci mă întreb:  oare nu cumva ne apropie de fapt de nemurire?

 

Un comentariu

Din categoria Lectii

Tu ce lasi in urma ta?

M-a inspirat acest cântec, așa că voi transmite și eu mesajul mai departe. Cineva m-a provocat cândva să fac un exercițiu de imaginație mergând în timp peste ani, ce aș vrea să spună oamenii despre mine la moartea mea.

Hmm, îmi plăcea să fac acest exercițiu în copilărie, uneori mă uitam în biblioteca părinților și îmi imaginam că acolo va fi o carte scrisă de mine…și îmi imaginam mulți oameni care au învățat lucruri utile de la mine. Așa m-am apucat de scris jurnale și de adunat copiii vecini pentru a-i învăța ce știam eu la vremea aceea…

Acum am înțeles că nu sunt decât un instrument care trebuie să-și îndeplinească menirea în orchestra lumii, altfel va rugini ca orice instrument nefolosit. Imaginându-mi înmormântarea mea, nu pot să-mi imaginez decât oameni mulțumiți și fericiți ale căror suflete le-am atins cândva..

Dar mai mult decât orice, cred că fiecare om își dorește să lase ceva în urmă. Unii se rezumă la copii și la bunuri materiale, dar de fapt ce se ascunde în dorința asta de a lăsa ceva în urmă?

În adâncul său, fiecare știe că n-a venit întâmplător pe această planetă și că are o misiune de îndeplinit, inimi de atins sau o cărămidă de pus la schimbarea lumii în ceea ce visăm cu toții.

Visăm pentru că ȘTIM că se poate mai bine, ȘTIM că putem mai mult și ȘTIM că spectacolul trist al lumii la care ne uităm acum nu corespunde cu rezonanța sufletului nostru.

Revelația a avut loc atunci când am realizat că nu e nevoie să las ceva anume, nu e nevoie să-mi fie menționat numele în cărțile de istorie sau în cartea recordurilor, cu siguranță ego-ul nu mă ajută după ce mor. Că e suficient să fiu…prezentă.

Simpla prezență poate face mai mult decât credeai, mai ales dacă lucrezi zilnic la acea prezență. Și am zis-o: preZENță Smile. Pe scurt, cu cât lucrezi mai mult cu tine, cu atât contribuția pe care o aduci lumii va fi mai mare, iar moștenirea lăsată mai valoroasă.

Sunt trei stări prin care trece omul în viață: de la a gândi la a face și de la a face la a fi. Te las să meditezi la asta…

Cum ești tu ca om, astfel încât să lași ceva în urma ta? Ai adus azi un strop de fericire în ochii cuiva? Ca să aduci bucurie e nevoie să fii tu bucurie, iar ca să aduci fericire, ești dator să fii fericit!

7 comentarii

Din categoria Lectii

Distractia care te distrage

600306_301436463286046_54137910_n

Pentru că îmi place să fiu un observator al ființei umane, mi-am pus și eu următoarea întrebare: „De ce nu reușesc să fac tot ce îmi propun într-o zi, de ce neglijez anumite obiective importante pentru mine?”

O astfel de întrebare poate genera foarte ușor frustrare, motiv pentru care mulți preferă să o evite. Nu-i ușor să te uiți în oglindă imediat după trezire, s-ar putea să nu-ți placă ce vezi.

Din fericire, există meditația, acea șansă care ți s-a dat de a petrece ceva timp cu tine însuți, de a observa și de a înțelege. Poate ți-ai dat deja seama că meditația are rolul de oglindă pentru că te prezintă așa cum ești, nu cum ai vrea să fii, iar pentru a te privi cu detașare e nevoie de mult curaj.

Răspunsul la întrebarea de mai sus mi-a venit tot prin meditație. Într-un moment de trăire profundă, numa’ bun pentru revelații, apărea din când în când…câte-un gând, ca o pasăre zburând (a ieșit și rima) Smile. Căzând în ispită, mai ceva ca Irod când i s-a dansat belly dance, marele observator interior începea să se contopească înce-încet cu lumea acestui gând și…brusc se trezi năucit scăldându-se într-o mare de alte gânduri, după care se întrebă : „Cum naiba am ajuns eu aici ?”

Așa cum spuneam, meditația are rol de oglindire, îți arată cum gândești și cum procedezi și în viața cotidiană. Motivul pentru care nu reușeam să mă țin de ceea ce îmi propuneam era așa numita „distragere” sau chiar „distracție”. Dar mie îmi place să-i spun distracție pentru că e un cuvânt foarte des folosit, mai ales de către adolescenți și pentru că oamenii caută cu disperare distracția, adică motive de a-și distrage mintea de la gândurile care îi frământă zilnic.

Distracția nu e decât un substitut temporar cu care mulți ne amăgim pentru a umple golul acela din noi a cărui voce, oricât o ignori își revendică drepturile. Unii o caută în posesiuni și obiecte de lux, alții în sex, în alcool, în diverse grupuri sau în cluburi, în activități generatoare de adrenalină sau în alte dependențe.

Dar dacă ești unul dintre cei care nu caută așa ceva și se distrează fără să manifeste vreo dependență pentru asta, să nu te umfli în pene cum am făcut eu la un moment dat, nu ești chiar așa special Smile E suficient un simplu gând care să se tot repete pentru a te distrage de la momentul prezent, de la ceea ce ai de făcut. Gânduri, imagini, amintiri și multe altele, toate se perindă în minte precum elementele unui carusel, atunci când ai cel mai puțin nevoie de așa ceva și nu știi cum să le oprești.

Și atunci am apelat la soluția cea mai la îndemână și mai simplă : respirația. Cu toții respirăm, dar câți dintre noi sunt conștienți de asta în timpul zilei? Uneori e nevoie de căldură mare sau de aer poluat pentru a ne aminti că respirăm…Prin conștientizarea respirației revii la esența ființei tale și conștientizezi că datorită respirației trăiești, ești viu. Și ca să mă exprim mai poetic, revii printre vii..

Dacă apar gânduri care te distrag ușor de la momentul prezent și simți că nu poți controla asta, tot ce ai de făcut este să inspiri profund și să le observi cum îți bat la ușă, precum niște musafiri nedoriți care vor să-ți vândă ceva de care nu ai nevoie acum..Pur și simplu nu le mai deschizi ușa. Pentru că ceea ce faci ACUM este cu adevărat IMPORTANT pentru tine.

2 comentarii

Din categoria Lectii