Am învățat de la natură că nu contează de câte ori te uiți la un lucru, de fiecare dată apare altfel. Așa am ajuns să văd marea într-o picătură și picătura devenind una cu marea. Scriind despre marea din interiorul fiecărui om, mi-am amintit de un film superb- The sea inside (Mar adentro) pe care ți-l recomand din inimă.
Și pentru că nu vreau să mă „pierd” în abisuri o sa mă mențin la suprafață prin cuvinte. Căci fiecare cuvânt e ca o plantă de mare moartă ce a fost smulsă din adâncuri pentru a trimite un mesaj la suprafață, iar acum plutește pe ritm de valuri. Ai ascultat vreodată muzica valurilor?
Am căutat destul răspunsuri în afara mea și, deși tot ce era în exterior oglindea ce se afla în mine n-am avut ochi să văd. Majoritatea oamenilor nu văd întregul din cauza focusului.
Atunci m-am hotărât să întreprind o călătorie în adâncuri, ca și cum ai face scuba-diving. Dar așa cum puțină lume are curajul să se scufunde în ocean, la fel de puțini sunt cei care au curajul să se scufunde în ei înșiși măcar pentru câteva clipe pentru a afla cine sunt, deși nu te poți îneca în propria ta mare. În adâncul ei nu auzi decât liniștea, ceea ce-i sperie pe iubitorii de zgomot și de furtună.
Îmi amintesc acum de niște versuri superbe scrise Octavio Paz : „Iar ochii mei – doi pești care care înoată căutându-mă”. Am căutat mult pentru a afla că ceea ce caut se află de mult în fața mea. De fapt, atunci când încetezi să cauți găsești, atunci când încetezi să alergi realizezi că ai ajuns deja, iar când încetezi să te zbați în apă descoperi că de fapt poți pluti și că apa te susține așa cum aerul susține zborul păsărilor.
De atunci ochii mei nu mai înoată căutându-mă într-un acvariu, ci înoată liberi în marea care sunt…
p.s. O sa te rog sa vizualizezi acest clip minunat pe youtube.
Diamantul ajunge să strălucească prin șlefuire…Cu această replică mi-am încheiat ieri antrenamentul de dimineață. Poate nu sunt convingătoare prin ce am scris până acum, motiv pentru care îți cer, dragă cititorule, răbdarea pe care o au oamenii cu începătorii, la fel ca mamele cu acei copii care fac primii pași.
Da, sunt la început și nu mi-a fost ușor. Să renunți la ceea ce credeai că ești, la ceea ce credeai ca stii, la ceea ce ai învățat din școli, la ce ți s-a spus sau impus nu e un lucru simplu și instantaneu. Miracolul a început în momentul în care mi-am pus întrebarea: de ce trebuie să iau totul pentru că așa mi s-a spus? Dacă dincolo de ceea ce ni s-a spus de când am venit pe lumea aceasta se află ceva mult mai important care trebuie experimentat?
Intuiția m-a ajutat să înțeleg că într-adevăr, dincolo de tot ceea ce se vede se află esența care face diferența. Pentru acest lucru a fost nevoie să las armele jos, să las ego-ul jos și să mă deschid ca o floare de lotus care ia naștere în noroi. Așa am început să fac o groază de lucruri noi pe care înainte doar le visam, dar partea interesantă a fost să fac ceea ce nu mi-aș fi imaginat vreodată.
De pildă, nu mi-aș fi închipuit vreodată că voi ajunge să practic arte marțiale. La primele antrenamente m-am simțit atât de depășită, iar acum mă simt din ce în ce mai puternică. La fel procedez cu tot ce face parte din viața mea acum. Când ești începător e nevoie să renunți…la cine credeai că ești, să accepți că ești neștiutor și că, inevitabil, greșești. Așa am învățat să am răbdare…cu mine însămi și apoi cu ceilalți.
Dacă ai pornit pe un alt drum decât până acum, te îndemn să ai răbdare cu tine. Nu te lăsa păcălit de mintea ta, nu te grăbi să renunți la ceva ce tocmai ai început sau să etichetezi ceva nou pentru tine. Permite-i să intre în viața ta.
Drept urmare, am pășit pe tărâmuri noi din viața mea și mă simt ca proaspăt renăscută, motiv pentru care m-am tranformat din nou în Primăvară. Poate pentru că aceasta e arta de care vorbea și Mircea Eliade – arta e a muri- trebuie să știi să mori pentru a putea renaște.
Si pentru că ador acest videoclip, am decis să-ți aduc aminte de el
Pentru a fi în ton cu titlul pe care l-am dat acestui blog, am decis să scriu o serie de articole despre filmele care m-au inspirat. Nu voi povesti filmul și nici nu voi face critică de film, voi lua din el exact acele lucruri pe care le consider folositoare, atât de folositoare încât vreau să le împărtășesc cu voi.
Voi începe cu cel mai recent film pe care l-am vizionat- The adjustment bureau (2011)tradus Gardienii destinului. Cred că acest film răspunde la întrebările noastre legate de soartă și de liberul arbitru. În ce măsură lucrurile din viața mea se întâmplă pentru că așa trebuie sau pentru că eu aleg asta? În cazul meu pot spune că acest film mi-a confirmat acel răspuns pe care-l știam deja.
Nu putem nega că există un Mare Plan conform căruia umanitatea se mișcă într-o anumită direcție. E suficient să studiezi istoria pentru a observa că există un plan la scară globală de care nu ne-a spus nimeni la școală. De altfel, dacă totul s-ar fi desfășurat la întâmplare, de mult timp noi oamenii nu mai eram aici pe pământ, după cum spune și o replică din acest film.
Însă ceea ce atrage nu este istoria globală, ci istoria personală. Când omul de se duce înapoi pe firul vieții sale, dacă și-a învățat lecțiile, poate să înțeleagă cu multă claritate de ce lucrurile s-au desfășurat într-un anumit fel. Ceea ce m-a captivat în acest film a fost deschiderea ușilor și voința extraordinară a personajului de a se transforma dintr-o unealtă aflată în mâinile destinului, într-o ființă complexă, capabilă să-și ia viața în propriile mâini și să-și creeze propriul plan.
Personajul deschide numeroase uși fără a ști ce se află dincolo. Astfel, dacă vrei să-ți creezi tu soarta, e nevoie de voință și de curajul de a risca, de a înfrunta necunoscutul. Spun asta deoarece atunci când nu cunoaștem ceva apare frica. Drumul celor două personaje e o metaforă în care fiecare dintre noi se poate regăsi.
Nu știu care e Marele Plan pentru omenire în această perioadă, dar cu siguranță noi îl putem modifica. Iar dacă apariția atâtor filme, cărți, cursuri cu mesaje profunde pentru noi face parte din planul divin, atunci nu pot decât să mă bucur că se întâmplă, indiferent de varianta inițială a planului.
Mesajul meu coincide cu cel din film: luptă pentru a te depăși, pentru a ieși din tiparul sorții și nu uita că liberul arbitru e un dar, însă nu oricine știe să-l folosească. Iar atunci când iei o decizie, ai grijă să fie alegerea ta, și nu o obligație deghizată în alegere. Sper că te-am convins să vizionezi acest film.
Ce este femeia? O întrebare la care toți filozofii din lume n-au găsit încă răspunsul, ce sa mai spunem de bărbați. 🙂 Dar tu ca femeie, știi ce presupune feminitatea ? Deși ne-am născut cu trup de femeie, nu asta ne face neapărat femei. Trupul de femeie nu e decât o poartă deschisă, o cale către explorarea adevăratei feminități. Unele femei se folosesc de această poartă, altele nu.
Pământul este mama noastră cea de toate zilele și în fiecare clipă ne învață lecția bucuriei de a primi și de a crește cu dragoste ceea ce primim. Astfel, receptivitatea, grația, frumusețea, sensibilitatea, maternitatea, intuiția, creativitatea sunt trăsături ale puterii feminine care trebuie conștientizate, crescute și puse în valoare.
Femeia modernă, în goana ei după lupta pentru egalitate cu bărbatul, a uitat că e înzestrată cu un miracol inegalabil și anume acela de a fi diferită de bărbat. Din păcate, multe femei sunt atât de preocupate să preia și din atributele și responsabilitățile masculine, încât uită cine sunt cu adevărat.
Când eram mică și mă jucam cu acuarelele la orele de desen, eram foarte încântată să descopăr cum din amestecul a două culori iese o a treia culoare, de o nuanță diferită de celelalte. De pildă, atunci când amestecam galben cu albastru obțineam verde. În mod cert, atunci când femininul se îmbină cu masculinul dând naștere unui întreg, cantitatea (egalitatea) nu mai are nici o relevanță. Ce s-ar întâmpla dacă nu ar exista decât o singură culoare?
Din fericire, s-a „inventat” dragostea și sexualitatea pentru ca femeia să se descopere pe sine prin bărbat și bărbatul prin femeie. Pentru că în fiecare femeie există un bărbat interior și în fiecare bărbat există o femeie interioară. Atunci când te descoperi pe tine însuți atât ca femeie cât și ca bărbat, când cele două principii redevin un întreg, obții o nouă combinație : culoarea echilibrului.
Dacă Dumnezeu ar fi fost un pictor când a creat lumea, cu siguranță a pictat femeia și bărbatul folosind culori diferite, dar aceeași pensulă!
Cu unii oameni ne întâlnim pentru a obține ceva anume, un rezultat, o soluție la o problemă. Acesta este cazul cel mai des întâlnit. Cu alții în schimb ne întâlnim doar pentru că ne simțim bine în prezența lor, atât de bine încât nici nu ar mai fi nevoie de cuvinte.
Orice întâlnire presupune un schimb în urma căruia cei care s-au întâlnit nu mai sunt aceiași, chiar dacă nu-și dau seama imediat de acest lucru. De cele mai multe ori, oamenii au impresia că schimbă doar cuvinte, păreri sau idei, însă schimbă și zâmbete, admirații și mai ales, schimbă energie.
Aseară am avut parte de o întâlnire interesantă, cu oameni frumoși și deschiși în care am făcut schimb de lecții de viață, motiv pentru care am ales să scriu despre acest eveniment. A fost minunat să observ cum fiecare om prezent e un adevărat univers în sine, în plină explorare și în plină expansiune. Dar și mai minunat a fost să văd cum aceste universuri se unifică într-un singur vers (uni-vers) și cum conexiunea care se creează devine o adevărată poezie.
Sunt recunoscătoare că am întâlnit din nou oameni valoroși prin prețuirea pe care o acordă propriei ființe, importanți prin prioritatea pe care o atribuie dezvoltării lor personale, unici prin armonia diferențelor (ce bine că suntem diferiți), creativi prin capacitatea de a-și crea sensul propriei vieți și mai ales speciali prin bucuria de a trăi cel mai special moment din viață: momentul prezent.
Lectii din viata 