Arhive pe etichete: scris

Povestea scrisului

Dragă cititorule,

Am început aşa pentru că îmi aduce aminte de călduroasa adresare a unui cronicar român: Iubite Cetitoriule

Vreau să-ţi mulţumesc că ai dat viaţă rândurilor mele prin simplul fapt de a le citi în aproape doi ani de zile. Am scris mereu din două motive: fie pentru a-mi împărtăşi revelaţiile, fie pentru a mă elibera de povara cuvintelor din mine.

Acest blog mi-a reamintit că eu şi Cuvantul am fost dintotdeauna fraţi. Când aveam 5 ani, răsfoiam toate cărţile din biblioteca părinţilor încercând să descifrez ce scrie acolo, fapt ce a îndemnat-o pe mama mea să-mi cumpere un abecedar şi să mă înveţe mai repede să citesc, pentru că nu mai aveam răbdare.

2001.88.84_01_b02După ce am învăţat să scriu, am scris prima poezie, o povestioară spusă de bunica mea pe care am pus-o în versuri. La 8 ani am învăţat să scriu metafore, inspirată de povestirile pentru copii ale lui Emil Gârleanu (coincidenţa face că locuiam pe strada Gârlei).

Apoi au apărut jurnalele în care scriam cu drag atunci când ceva din mine o cerea. Când aveam zece ani îmi plăcea să mă plimb printr-o pădurice din apropierea oraşului, îmi alegeam un loc animat de zumzete şi flori, mă aşezam şi scriam în jurnal…

Părinţii mei nu ştiau că mă plimb singură, dar interesant că nu m-am simţit niciodată singură. Era ca şi cum cineva mă însoţea în permanenţă şi mă îndemna să scriu…De citit îmi plăcea să citesc căţărată în pomii din livada bunicii, iar primăvara, când aceştia înfloreau mă simţeam pe-o creangă de rai.

După ce am mai crescut, am uitat de acest dar, m-am scufundat în vârtejul lucrurilor “de lume” deşi uneori îmi cântam emoţiile pe foi de caiete cu linii, imaginându-mi că sunt portative pe care se aşează cuvintele precum notele muzicale.

Am reînceput să scriu după ce m-am “trezit” din nou la viaţă şi am început să trăiesc cu bucurie tot ceea ce este, în jurul vârstei de 25 ani. Trebuia să scriu pentru a împărtăşi, dar şi pentru că încă mai simt cum o parte din mine nu-şi găseşte liniştea dacă nu fac asta.

Şi pentru că de când am început să scriu pe acest blog s-au schimbat mai multe în viaţa mea, am făcut următorul pas, şi anume să creez mai mult spaţiu scrisului printr-un nou site.

Astfel, am început de curând să scriu în noul loc, iar pe blogul de faţă, articolele vor fi din ce în ce mai rare. De aceea, te invit să mă cunoşti mai bine pe www.lifeinbalance.ro.

Îţi mulţumesc că mi-ai fost alături şi te invit să mă urmăreşti în continuare, pentru că e atâta frumuseţe în această lume încât am despre ce să scriu…
Cu drag,
Adela

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Lectii

De ce scriu?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În articolul Scriindu-mi muzicaspuneam că mă simt asemenea unui pianist care cântă, dar în loc de clape am o tastatură. Mi-am pus întrebarea de ce m-am apucat de scris?

Scriu de când eram mică, am început cu poezii și compuneri care o emoționau pe învățătoare, iar apoi cu discursuri de sfârșit de an care îi emoționau pe absolvenți și pe profesori pentru ca clipa prezentă să fie mai intensă, lucruri pe care le-am considerat mereu banale.

După o perioadă mai cruntă din viața mea urmată de o profundă schimbare pe toate planurile am reînceput să scriu. Îmi doream mult să împărtășesc, să dau mai departe. Apoi am văzut că mulți oameni fac asta prin intermediul blogurilor și m-am descurajat considerând că fac ceva obișnuit care nu stârnește interesul nimănui.

Am renunțat pe moment până în ziua în care am descoperit meditația. Așa am observat că starea de meditație e similară stării pe care o am atunci când scriu. Cuvintele deveniseră o povară pentru mine de care nu mă puteam elibera.  Nu mai voiam să scriu, renunțasem deja, dar parcă mă urmăreau peste tot: în autobuz, în natură, când mâncam și mai ales când ascultam muzică.

Scriu…Nu știu dacă e sau nu un talent, dacă scrisul meu alină sau nu inima cuiva, dar scriu pentru că Cineva căruia scriitorii i-au dat numele de Inspirație nu îmi dă pace altfel . Scriu pentru că așa simt că trebuie…

Poate că rândurile mele nu te ajută așa cum te așteptai, dragul meu cititor, dar ascultă-le cu urechea inimii așa cum ai asculta o partitură sau citește-le pentru simpla plăcere de a te pierde în labirintul cuvintelor. Datorită ție, eu mă pot elibera de povara cuvintelor ce cresc în interiorul meu, povara formelor, căci cuvintele nu sunt decât niște forme de care mă folosesc pentru a surprinde o parte din acel ceva care nu poartă nume.

17 comentarii

Din categoria Lectii

Scriindu-mi muzica

laptop-typing-blur

Pentru că în ultima vreme mi-am redescoperit bucuria de a scrie, îți voi mărturisi un mic secret. Când scriu sufletul meu se vindecă, când scriu e ca și cum l-aș da cu o alifie cu iz de lavandă…și totul în mine se calmează. Când scriu…mă simt ca un pianist care cântă la pianul lui preferat, cu deosebirea că tastele mele sunt clapele, iar muzica care iese din rezonanța cuvintelor e o muzică care se aude doar în interior.

Nu voi înceta niciodată să-mi cânt muzica, chiar dacă unii nu o aud și chiar dacă am senzația că nu-mi aparține. De fapt, această muzicalitate pe care o creează poezia cuvintelor nu-i aparține cu adevărat autorului și acesta e cazul oricărui artist. Autorul nu e decât acel instrument prin care se revarsă un mesaj. Cu cât e mai profund mesajul, cu atât forma pe care acesta o ia la crearea lui e mai frumoasă. Dar să nu rămânem poticniți în formă, să trecem dincolo de ea.

Anul acest am fost la o conferință la TEDex unde a vorbit cineva care credeam că nu mă va impresiona cu nimic din ceea ce spune, asta pentru că am simțit că nu rezonez cu ideile lui de la prima frază rostită, acesta fiind de altfel un fost politician. Și când eram eu mai plictisită, s-a aprins un beculeț la următoarele cuvinte: „Dacă ai un blog și ai reușit să convingi un singur om să îți citească rândurile e o mare reușită, nu te opri. Dacă nu-ți vei ocupa locul în această lume, altcineva netalentat o va face în locul tău și n-o să-ți convină cum o face”.

Nu știu dacă am reprodus cu exactitate cuvintele sale, însă mesajul e același. Avea mare dreptate…fapt care mi-a confirmat din nou că mesajele vin de la cine nu ne așteptăm, că e bine să rămânem deschiși chiar dacă nu-l simpatizăm pe omul din fața noastră. De regulă avem cel mai mult de învățat din situațiile neplăcute și de la oamenii care nu ne plac, pentru că ei scot acel ceva din noi care trebuie să iasă la suprafață.

Mă bucur că am reușit să conving cel puțin câteva zeci de oameni să citească aceste rânduri care…repet, mi le dă inspirația. Cine este inspirația? Încă n-am aflat cu exactitate, pentru că poate fi orice, însă cu siguranță nu e ceva palpabil. Arta e cea mai bună dovadă a faptului că materia e doar forma în care se revarsă spiritul, niciodată invers.

M-a captivat această muzică care mă exprimă atât de bine…

6 comentarii

Din categoria Lectii